Tag: vicepresedinte

1 2 3 4 60 / 63 articole
(P) Pentru a doua oară în ultimii 5 ani, poporul român este chemat la urne pentru a spune dacă este sau nu de acord cu demiterea aceluiași  Președinte al României. Pentru a doua oară, Tra ...
Angajamentul este făcut de vicepreședintele CJ Gabriel Farcaș (foto - dreapta), împreună cu președintele Culiță Tărâță (foto - stînga), cu referire la modernizarea drumurilor rurale. Prioritare pentru ...
Aceasta este una din concluziile relevate de Raportul Comisiei Europene.Raportul tehnic al Comisiei Europene (CE), publicat în data de 18 iulie 2012, sintetizează evoluţiile cele mai importante ...
PSD Neamţ organizează, pe 20 iulie, trei mitinguri de amploare pentru demiterea lui Traian Băsescu. Vineri, deputatul Ioan Munteanu s-a reîntors, oficial, în rîndul social-democraţilor. El va fi şi ca ...
Gabriel Farcaş (foto), vicepreşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, a fost informat săptămîna aceasta despre atribuţiile pe care le va avea pentru următorii patru ani. Acesta va avea în subordin ...
Funcțiile de președinte și de vicepreședinte al Judecătoriei Roman au fost scoase la concurs în luna aprilie. Doar postul de vicepreședinte a fost ocupat de Marcel Grigore Bărbieru (foto), judecător d ...
A fost  Convenția Națională Extraordinară a PDL, trist spectacol pus în scenă pentru a mai păcăli odată populația pe care aceste hiene au sărăcit-o în ultimii 8 ani de guvernare. Vasile B ...
Speță: Un om, o hărțuire de 8 ani în instanță, o condamnare definitivă la o pedeapsă privativă de libertate, o tentativă disperată de sinucidere, cu martori neutri care pot confirma autenticitatea ei, ...
La o săptămînă de la ultima dovadă de nerușinare și imoralitate a cinstitei doamne Macovei, aceasta lovește din nou. De data aceasta dezvăluie, în interviul de vineri seară, adevăratul "c ...
Președintele Organizației Neamț a Partidului Democrat Liberal (PDL), Gheorghe Ștefan (foto), a demisionat joi din funcția de vicepreședinte al PDL la nivel național. "Avînd în vedere rezu ...
Declarația este făcută de senatorul Ioan Chelaru, într-un comunicat de presă remis redacției. În ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului de marți, 12 iunie 2012, a fost adoptată ...
Aprecierea este făcută de senatorul PSD Ioan Chelaru, după rezultatele parțiale de la alegerile locale. Candidații USL au cîștigat 46 de primării rurale, primăriile orașelor Bicaz și Tîrg ...
Funcțiile de președinte și de vicepreședinte al Judecătoriei Roman au fost scoase la concurs. Pentru fiecare post există cîte un singur candidat, ambii fiind judecători din Bacău.   ...
(P) Iată că, la foarte scurt timp de la declarațiile mele publice referitoare la intenția evidentă a coaliției Puterii de fraudare a alegerilor locale și parlamentare din acest an, informațiile pe ca ...
(P) Puterea portocalie - verde castanie și ce-o mai fi - nu încetează să arunce în piața publică tot felul de diversiuni, care mai de care mai năstrușnice, în încercarea de a masca dezastrul economic ...
Gheorghe Leonte, președinte al Clubului Sportiv Voința Ion Creangă, a fost ales vicepreședinte al Asociației Județene de Fotbal (AJF) Neamț, marți, 6 martie, cu ocazia ședinței forului amintit, la car ...
(P) Amînarea aderării la Schengen reprezintă o nouă înfrîngere majoră a lui Traian Băsescu pe plan european.  Este evident faptul că sîntem tratați în continuare ca o țară de mî ...
Marție, 28 februarie, senatorul PDL de Neamț Toader Mocanu (foto) a fost votat ca membru și vicepreședinte în comisia de control a Serviciului de Informații Externe (SIE).  Parla ...
(P) Am observat cu toții modul defectuos, ca să nu-i spun de-a dreptul iresponsabil și criminal, în anumite situații, în care au acționat autoritățile centrale pe perioada dezastrului natural produs ...
După ce, săptămîna trecută, Ziarul de Roman a publicat un articol în care atrăgea atenția asupra lipsei de transparență în ceea ce privește activitatea consilierilor județeni în 2011, vicepreșendintel ...
1 2 3 4 60 / 63 articole