Rezultate căutare
Rezultate pentru „facem”
2.187 articole găsite
Social
Manifestările de iarnă ar putea fi organizate în Pietonalul Ștefan cel Mare, în acest an
Manifestările organizate în municipiul Roman, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, ar putea fi organizate în Pietonalul Ștefan cel Mare, în acest an. În cadrul conferinței de presă de vineri, 29 octombrie, primarulul Leonard Achiriloaei [...]
Editorial
Dr. ing. Cristian Andriesei: „Modelarea pandemică între inexistență și improvizație” (II)
Observații Pe fondul dimensiunii excesiv de mari a acestui articol, am decis să adopt un stil de referențiere care să ajute cititorul în identificarea punctuală și rapidă a referințelor, în consecință am inserat referințele [...]
Social
Toaleta promisă de USR în zona Spitalului era cât pe ce să se facă
După ce, la ultima ședință de Consiliu Local, grupul consilierilor USR a „forțat” mâna conducerii Primăriei municipiului Roman ca să aprobe proiectele propuse de USR pentru ca, la rândul lor, să aprobe cheltuirea unui [...]
Social
Străzi din zona de nord-vest a orașului, reabilitate prin Programul Național de Investiții
Primăria municipiului Roman intenționează contractarea de fonduri prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, pentru asfaltarea unor străzi din zona de nord-vest a orașului – bulevardul Nicolae Bălcescu de la sensul giratoriu din zona [...]
Actualitate
Percheziții în Neamț la persoane bănuite de nerespectarea regimului armelor și munițiilor
Miercuri, 6 octombrie, poliţiştii Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, împreună cu structurile teritoriale de profil din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și ale [...]
Actualitate
Percheziții DIICOT în Neamț. Procurorii urmăresc o rețea specializată pe înșelăciune, delapidare și evaziune fiscală
Joi, 23 septembrie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Bacău au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a 13 inculpați și măsura [...]
Politica
S-a rupt lanțul de iubire dintre primarul Achiriloaei și viceprimarul Samson. Motivul: toaleta publică
Miercuri, 22 septembrie, cei 21 de consilieri locali au fost convocați într-o ședință de îndată, în care ar fi trebuit să aprobe o rectificare de buget, pe înțelesul tuturor, s-au stabilit pe ce se [...]
Social
Doar soluții de avarie la avariile repetate de la rețeaua de apă
Problema calității serviciului de alimentare cu apă a municipiului Roman de către compania județeană Apa Serv a revenit în actualitate și în această săptămână, după avariile repetate care au lăsat orașul fără apă în [...]
Economie
Romanul se pregătește să acceseze 3,4 milioane de euro, alocate prin PNRR
Municipiul Roman pregătește proiecte pentru a contracta cele 3,4 milioane de euro care îi sunt alocați prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a anunțat vineri, 27 august, primarul municipiului Roman. În principal, [...]
Sanatate
Trei centre de vaccinare împotriva COVID-19 disponibile pentru romașcani, în acest sfârșit de săptămână
În acest weekend, romașcanii care doresc să se vaccineze împotriva coronavirusului COVID-19 o pot face într-unul dintre cele trei centre disponibile în oraș: centrul fix de la Colegiul Tehnic „Miron Costin” de pe strada [...]










