Rezultate căutare
Rezultate pentru „fiu”
1.177 articole găsite
Economie
Mircea Leoreanu, fiul cel mic al primarului, vrea să deschidă un incinerator pentru deşeuri medicale
Mircea Leoreanu, fiul primarului Laurenţiu Leoreanu, intenţionează să construiască în Roman un incinerator de deşeuri medicale, în strada Nordului, nr. 3. Acesta a obţinut deja certificatul de urbanism, dar mai trebuie să primească [...]
Actualitate
„Moldova e fiul rătăcitor, care trebuie să se întoarcă la țara mamă”
Marţi, 1 decembrie, o delegaţie din Orhei a fost primită, înainte de parada militară, la Consiliul Judeţean. Gazdă a fost vicepreşedintele instituţiei, Emilia Arcan, căreia i s-au alăturat consilierii judeţeni Gabriel Vişan, Dionisie Dumitraşcu, [...]
Actualitate
A murit pictorul Alexandru George Timofte, fiul fostului director SRI
Acesta avea numai 32 de ani. Vineri, 9 ianuarie, puţin după ora amiezii, pictorul Alexandru George Timofte a decedat la numai 32 de ani. Alexandru George Timofte s-a născut, ca fiu geamăn al familiei, [...]
Educatie
„Mi-am dorit să fiu asemeni domnului Trandafir”
Învăţătoarea Elena Acsinte, de la Școala „Alexandru Ioan Cuza”, s-a pensionat după 41 de ani petrecuţi la catedră. Printre primele lucruri pe care le află în clasa I bobocii învăţătoarei Elena Acsinte se numără [...]
Actualitate
Fiul lui „Motan”, arestat preventiv 29 de zile
Instanţa a dispus cercetarea în stare de arest preventiv a lui Alexandru Mihăilă. Mandatul de arestare preventivă poate fi prelungit. Şi tatăl său, Dan Mihăilă, este încarcerat, fiind găsit vinovat pentru trafic de persoane. [...]
Actualitate
Fiul primarului, angajat la TRW
Fiul cel mic al primarului Romanului a fost angajat la firma de la Roman a americanilor care vor realiza airbaguri. Mircea Leoreanu se va ocupa de partea organizatorică a societăţii. Primarul municipiului Roman a [...]
Social
Naşterea în Cer a fiului preotului Ghiniţă
Alin Ioan Ghiniţă-Șerban a murit marţi, 17 septembrie, într-un accident rutier. Slujba de înmormântare a fost oficiată de un sobor de 40 de preoţi. Se spune că, atunci când din cer picură stropi de [...]
Actualitate
Fiul preotului Vasile Ghiniţă a murit într-un cumplit accident
Tânărul a fost implicat într-un accident rutier în localitatea Mirceşti. Maşina tânărului s-a izbit de un tir, în urma impactului Alin pierzându-şi viaţa. În evenimentul rutier a fost implicată şi o căruţă, trei persoane [...]
Actualitate
Fiul preotului Vasile Ghiniță a murit într-un cumplit accident
Tânărul a fost implicat într-un accident rutier în localitatea Mircești. Mașina tânărului s-a izbit de un tir, în urma impactului Alin pierzându-și viața. În evenimentul rutier a fost implicată și o căruță, trei persoane [...]
Bancul Zilei
Tată şi fiu
Azi când am ajuns acasă nu mi-a venit să cred ce am auzit de la nevastă-mea, şi anume că fiul meu de 5 ani nu e de fapt al meu… Ea mi-a spus ca [...]


