HomeActualitateRoman

Fiul preotului Vasile Ghiniță a murit într-un cumplit accident

Tânărul a fost implicat într-un accident rutier în localitatea Mircești. Mașina tânărului s-a izbit de un tir, în urma impactului Alin pierzându-și viața. În evenimentul rutier a fost implicată și o căruță, trei persoane din atelaj fiind internate în spitalele din Iași și Roman.

Pentru un tânăr de 23 de ani din Roman destinul s-a frânt marți, 17 septembrie. Alin Ioan Ghiniță-Șerban, fiul preotului Vasile Ghiniță-Șerban, paroh al Bisericii ”Sfântul Ștefan cel Mare” din Roman a fost implicat într-un cumplit accident de circulație produs pe DE 583, pe raza localității Mircești, în jurul orei 13.30. Tânărul a pierdut controlul asupra autoturismului marca Solenza la volanul căruia se afla și a intrat violent într-un autotren condus de un bărbat de 29 de ani. În urma impactului, Alin și-a pierdut viața.

În accident a fost implicată și o căruță, care a fost ”agățată” de tir, trei persoane aflate în atelaj având nevoie de intervenția medicilor.

Ambulanțele ajunse la locul accidentului au transportat două dintre cele trei persoane grav rănite la Spitalul ”Sfântul Spiridon” din Iași, cea de-a treia fiind direcționată către spitalul din Roman. Starea pacientului transportat la Roman s-a agravat și a fost necesară intervenția unui elicopter SMURD. Șoferul tirului a refuzat să fie transportat la spital, primind îngrijiri medicale la locul accidentului. Pentru Alin nu s-a mai putut face nimic.

Echipajele de poliție deplasate la locul accidentului au efectuat cercetări pentru a stabili modul în care s-a produs accidentul.

Familia preotului Ghiniță-Șerban se află în stare de șocfoto Facebook

Preoții din Protopopiatul Roman sunt alături de familia îndurerată, căreia i-au adresat cuvinte de susținere. ”Nu există cuvinte care să exprime durerea pe care o familie o încearcă atunci când își pierde un copil. Am aflat cu surprindere și mâhnire vestea morții tragice a fiului fratelui nostru Vasile Ghiniță-Șerban în urma unui tragic eveniment rutier. Ne exprimăm profundul regret, împărtășim durerea părintelui și încurajăm familia să treacă peste această durere grea”, a declarat preotul Dragoș Alexandru Munteanu, protopop de Roman.

Alin Ioan Ghiniță-Șerban a absolvit Colegiul Național ”Roman-Vodă”, specializarea matematică-informatică, în anul 2009, și Facultatea de Construcții și Instalații din cadrul Universității Tehnice ”Gheorghe Asachi” din Iași, în acest an. Apropiații familiei spun că, în ziua accidentului, tânărul se întorcea de la universitate, unde se înscrisese pentru a urma cursuri de masterat.

Corpul neînsuflețit va fi depus în Biserica ”Sfântul Ștefan cel Mare” din Roman, unde preotul Ghiniță-Șerban slujește de mai mulți ani.

Slujba de înmormântare se va oficia sâmbătă, 21 septembrie, la orele 11.

Reamintim că și alți doi preoți romașcani – Vasile Anghel și Liviu Iancu – au trecut prin aceleași grele încercări în urma unor evenimente rutiere similare care le-au răpit fiii.

Comentarii

WORDPRESS: 1