Roman, Neamț
Căutare site

Incidentul de la liceul din Săbăoani: cauza stării de rău a elevilor rămâne necunoscută. Ce au constatat autoritățile

Incidentul de la liceul din Săbăoani: cauza stării de rău a elevilor rămâne necunoscută. Ce au constatat autoritățile

La o zi după incidentul care a dus la activarea Planului Roșu de Intervenție la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” din Săbăoani, cauza pentru care mai mulți elevi au acuzat stări de rău nu este încă stabilită. Instituțiile implicate au transmis noi informații despre eveniment, precizând că măsurătorile efectuate de echipajele specializate nu au indicat prezența unor substanțe periculoase, iar controlul sanitar efectuat vineri, 13 noiembrie, nu a identificat nereguli în spațiile verificate.

Potrivit informării transmise de conducerea liceului, primele semnale au apărut în cursul zilei de joi încă de la ora 9:00, când elevii clasei a VI-a A, din Corpul C, au reclamat un miros persistent și neplăcut într-o sală de clasă. Cadrele didactice au fost anunțate, iar conducerea unității a dispus evacuarea preventivă a copiilor din încăperea respectivă și mutarea lor în laboratorul de informatică. Ulterior, la ora 12:00, toți elevii din Corpul C au fost evacuați în sala de sport.

După ce unii copii au acuzat dureri de cap și abdominale, au fost solicitate echipajele de intervenție. În urma evaluării medicale, 22 de elevi și un adult au fost transportați la Spitalul Municipal de Urgență Roman. Potrivit Prefecturii Neamț, toate cele 23 de persoane erau în afara oricărui pericol, iar starea lor nu impunea internarea.

Măsurătorile CBRN nu au indicat substanțe periculoase

Una dintre verificările importante efectuate în timpul intervenției a vizat identificarea eventualelor substanțe periculoase din clădire. Echipajul specializat CBRN, solicitat în sprijinul pompierilor, nu a identificat astfel de substanțe, valorile înregistrate încadrându-se în limitele normale.

De asemenea, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Neamț a efectuat vineri, 13 noiembrie, un control în Corpul C al liceului. Inspectorii sanitari nu au constatat neconformități privind condițiile igienico-sanitare de funcționare în spațiile verificate. Sala de clasă în care s-a produs incidentul era sigilată de organele de poliție.

DSP a precizat că unitatea de învățământ este autorizată sanitar și dispune de proceduri de curățenie și dezinfecție, precum și de produse avizate, în cantități suficiente. Totodată, personalul de îngrijire are certificate de instruire în igienă valabile și a efectuat controlul medical periodic.

În ceea ce privește situația medicală, informarea DSP, care citează datele Spitalului Municipal de Urgență Roman din 13 noiembrie, menționează că la Compartimentul de Primire Urgențe s-au prezentat 23 de copii (față de 22, menționați în comunicările instituțiilor de ieri) și un adult, niciuna dintre aceste persoane neavând nevoie de internare.

„Nu au fost constatate neconformități privind condițiile igienico-sanitare de funcționare ale spațiilor verificate. La data controlului, activitatea didactică în Corpul C era suspendată prin hotărârea consiliului de administrație al liceului. Unitatea este autorizată sanitar și dispune de proceduri de curățenie și dezinfecție, precum și de produse dezinfectante avizate, în cantități suficiente”, se precizează în comunicatul DSP Neamț.

Cursuri suspendate în Corpul C al liceului

Ca măsură preventivă, autoritățile locale și Inspectoratul Școlar Județean Neamț au decis suspendarea cursurilor pentru vineri, 13 noiembrie, în Corpul C al liceului. Potrivit conducerii unității de învățământ, activitatea didactică din restul școlii s-a desfășurat în condiții normale, fără ca siguranța celorlalți elevi să fie afectată. Un alt aspect precizat de conducerea liceului este că, înainte de apariția simptomelor, în unitatea de învățământ nu fuseseră efectuate lucrări recente de dezinsecție sau deratizare, iar elevii nu serviseră masa în comun.

„În unitatea noastră de învățământ nu au fost efectuate recent lucrări de dezinsecție sau deratizare, iar elevii nu au servit masa în comun în cadrul școlii înainte de apariția simptomelor. Activitatea didactică din restul unității de învățământ s-a desfășurat în condiții normale, fără a fi afectată siguranța celorlalți elevi. Conducerea Liceului Teoretic «Vasile Alecsandri», comuna Săbăoani, colaborează îndeaproape cu autoritățile abilitate care efectuează verificări la fața locului pentru a stabili cu exactitate sursa mirosului și cauzele acestui incident”, se arată în informarea semnată de directorul unității de învățământ, profesorul Fabian Șipoteanu.

În ceea ce privește măsurile luate după intervenție, Prefectura Neamț a anunțat că Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat la ora 14:30, iar Corpul C a rămas sub monitorizarea autorităților.

„Având în vedere evoluția favorabilă a situației, Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat la ora 14:30. Ca măsură preventivă, autoritățile locale, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț, au decis suspendarea cursurilor pentru ziua de vineri, 13 noiembrie 2026, în corpul de clădire în care s-a produs incidentul. Clădirea va rămâne sub monitorizarea autorităților competente”, se precizează în comunicatul Prefecturii Neamț.

Vineri după-amiază, cauza incidentului nu era elucidată. Deși măsurătorile CBRN nu au evidențiat prezența unor substanțe periculoase, iar controlul DSP nu a identificat probleme de natură igienico-sanitară în spațiile verificate, autoritățile abilitate continuă cercetările pentru stabilirea sursei mirosului reclamat de elevi și a motivului pentru care aceștia au acuzat stări de rău.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.