Roman, Neamț
Căutare site

Naşterea în Cer a fiului preotului Ghiniţă

Alin Ioan Ghiniţă-Șerban a murit marţi, 17 septembrie, într-un accident rutier. Slujba de înmormântare a fost oficiată de un sobor de 40 de preoţi.

Se spune că, atunci când din cer picură stropi de ploaie, cel care pleacă dincolo regretă că a părăsit această lume. La numai 23 de ani, Alin Ioan Ghiniţă-Șerban a lăsat neîmplinite dorinţe, proiecte şi o familie marcată de tragedia pierderii. Ignorând norii ameninţători, sâmbătă, 21 septembrie, rude şi cunoştinţe, colegi de liceu şi de facultate au venit la Biserica „Sfântul Ștefan cel Mare” din Roman pentru a-şi lua un ultim rămas bun de la Alin, dispărut în urma unui tragic accident petrecut marţea trecută. Pe lângă sicriul cu trupul neînsufleţit al tânărului au trecut, sâmbătă, şi primarul municipiului Roman, Laurenţiu Dan Leoreanu, alţi reprezentanţi ai autorităţilor locale, locuitori ai cartierului şi simpli trecători, aducând flori şi adresând cuvinte de consolare familiei în acele momente grele.

Peste 40 de preoţi au participat la slujba de înmormântare, condusă de preotul Dragoş Alexandru Munteanu, protopop de Roman.inmormantare02

Preotul Daniel Alexandru Zamfir, consilier la Sectorul administrativ bisericesc din cadrul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a dat citire mesajului de compasiune transmis de PS Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei.

„Vorbind despre naşterea cuiva, putem să iniţiem planuri de viitor, putem să dăm sfaturi. La momentul trecerii din această viaţă, cuvintele se opresc la ceea ce în timp s-a adunat. Este greu să găsim cuvinte de compasiune când unui tânăr ce părea că are viaţa înainte şi încerca să-şi contureze un drum prin această lume i se termină firul existenţei într-un mod atât de tragic. În acest caz, timpul parcă nu a mai avut răbdare. N-a mai vrut să-l lase să cunoască mai mult, să acumuleze mai multă experienţă, să fie alături de prieteni, să-şi bucure părinţii. De ce s-au întâmplat acestea, numai singur Dumnezeu ştie! A dorit, poate, să mai adauge un suflet curat în ceata celor ce prin curăţie au câştigat Împărăţia lui Dumnezeu. A dorit să-l ferească de răutăţile acestei lumi nedrepte, pentru a se bucura de frumuseţea lumii celor drepţi. A dorit să-l rupă de pe pământ, pentru a-l răsădi în Rai. Iată, tot atâtea motive care să ne îmbărbăteze şi să ne dea putere pentru a trece peste acest moment de tristeţe şi a ne ruga pentru sufletul lui Alin Ioan. Trecând prin moarte, potrivit învăţăturii Sfintei noastre Biserici, el nu dispare, ci trece într-o altă etapă a vieţii în Hristos. Fizic, nu îl vom mai vedea, dar în sufletul familiei şi al celor dragi va rămâne veşnic. Nimeni şi nimic nu-i va putea şterge chipul de pe tăbliţa inimilor lor. Biserica pe care părintele Vasile o construieşte va deveni şi locul de întâlnire cu băiatul sfinţiei sale. Cu sufletul îndoliat, ne rugăm milostivului Dumnezeu să dea putere familiei să treacă peste acest moment greu”. PS Ioachim Băcăuanul s-a aflat la căpătâiul tânărului vineri seara, alături de alţi romaşcani.

inmormantare03Protopopul de Roman, Dragoş Alexandru Munteanu, a amintit în cuvântarea din biserică meritele preotului Ghiniţă, exemplu pentru preoţii tineri, un preot demn, cu o slujire aleasă, apreciind că trebuie să rămână, în continuare – chiar dacă a fost nevoit să treacă prin acest moment dificil -, un model de urmat.

Pentru că preotul Ghiniţă-Șerban a slujit câţiva ani în Eparhia Bacău, la slujba de înmormântare au fost prezenţi şi preoţi din judeţul Bacău. Preotul băcăuan Ciprian Cloşcă şi-a exprimat, la rându-i, profundul regret faţă de decesul lui Alin:

„Un astfel de moment te face să-ţi pierzi sensul vieţii. Gândurile şi ţelurile acestui copil nu s-au mai împlinit. El pleacă, cu inima curată, în faţa lui Dumnezeu. La întrebarea: «De ce?», se poate găsi un răspuns numai prin rugăciune, deşi rănile din sufletul părinţilor nu se vor şterge niciodată”.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.