Rezultate căutare
Rezultate pentru „Actele”
837 articole găsite
Editorial
OPINII – Dr. ing. Cristian Andriesei: „Comunicațiile 6G. Perspective tehnice, așteptări și oportunități”
Cu mai bine de cinci ani în urmă, participam online la al doilea summit 5G din Brooklyn, organizat în intervalul 9-10 aprilie 2015 sub egida IEEE COMSOC. În condițiile în care pe atunci se [...]
Actualitate
Percheziții DNA în Neamț, într-un dosar de corupție și spălare a banilor
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări în trei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, de spălare a banilor și de constituire [...]
Actualitate
267 de ordine de protecție provizorii, emise de polițiștii din Neamț în acest an
Miercuri, 25 noiembrie, în întreaga lume este marcată Ziua internațională pentru eliminarea violenței asupra femeilor. În acest context, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) [...]
Economie
Procedura pentru acordarea eșalonării la plată simplificate, publicată în Monitorul Oficial
Contribuabilii pot depune prin mijloace electronice de transmitere la distanță, începând de joi, 19 noiembrie, cererile pentru accesarea eșalonării la plată simplificate, informează Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Neamț. În Monitorul Oficial [...]
Economie
Direcția Silvică Neamț: „Astfel de declarații ale președintelui CJ Neamț dezinformează opinia publică”
Ca urmare a declarației președintelui Consiliului Județean Neamț, apărută pe pagina sa de Facebook și pentru o corectă informare a publicului, considerăm că sunt necesare următoarele precizări: Volumul maxim de masă lemnoasă care [...]
Actualitate
Peste 300 de fapte antisociale sancționate de jandarmi, în luna octombrie
În luna octombrie, pentru asigurarea ordinii publice și a siguranței cetățenilor, jandarmii nemțeni au desfășurat 861 de misiuni, dintre acestea 647 de misiuni fiind de menținere a ordinii publice, executate atât independent, dar [...]
Economie
Peste 38.000 de măști, oprite de la vânzare de Protecția Consumatorilor în județul Neamț
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a dispus, în ultima perioadă, potrivit competențelor sale, verificarea măștilor care se comercializează pe piața din România. Comisariatul Județean de Protecție a Consumatorilor (CJPC) Neamț a desfășurat [...]
Sanatate
Coblația – metodă modernă și sigură în chirurgia ORL
Dr. Daniel Rusu, medic primar ORL, Arcadia Metodele chirurgicale au evoluat de-a lungul anilor. S-a avut în vedere, în principal, diminuarea traumelor, micșorarea perioadei de spitalizare și recuperarea rapidă a pacientului. Cu [...]
Social
De luni se primesc din nou cererile pentru tichetele sociale de la Primărie
Primăria Roman a informat că, începând de luni, 19 octombrie, la Direcția de Asistență Socială se pot depune documentele în vederea primirii tichetelor sociale. Tichetele sociale se acordă, în baza hotărârii Consiliului Local, [...]
Actualitate
Urmărit la nivel național pentru șantaj, prins de polițiști
Un bărbat, de 46 de ani, din Piatra Neamț, a fost prins de polițiști. Pe numele acestuia era emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de șapte ani, pentru șantaj. Bărbatul era dat [...]








