Rezultate căutare
Rezultate pentru „statuie”
59 articole găsite
Social
Târgul mărțișoarelor, în centru, „la statuie”
Conducerea Primăriei municipiului Roman vrea, din acest an, să schimbe modul de comercializare a mărțișoarelor. Astfel, ca și la celelalte târguri organizate anul trecut, comercianților de mărțișoare li se vor pune la [...]
Social
Romașcanii au construit un mare om de zăpadă la Statuie
Autoritățile locale s-au gândit să scape într-un mod frumos și mai puțin costisitor de zăpada din centrul orașului, astfel încât au transformat-o într-un mare om de zăpadă, amplasat în centrul orașului, lângă [...]
Actualitate
Avem sens giratoriu, dar nu mai avem statuie în mijloc
Sâmbătă, 9 septembrie, constructorul care se ocupă de lucrările de amenajare a sensului giratoriu Poarta Nord a dat în folosință, de probă, investiția. Sensul de girație este funcțional, iar în aceste zile se [...]
Social
Jardinierele de la Statuie au fost distruse
Orice minune ține trei zile, cam atât au putut păstra intacte unii romașcani jardinierele amplasate de administrația locală în fața statuii lui Roman Mușat. În acest final de săptămână, florile din jardiniere au [...]
Cultural
S-a stins din viață sculptorul Florin Mircea Zaharescu, „dalta-simbol” a Romanului
Municipiul Roman începe anul sub semnul tristeții, după dispariția sculptorului Florin Mircea Zaharescu, la cumpăna dintre ani, la vârsta de 76 de ani, una dintre personalitățile artistice care au marcat profund identitatea culturală a [...]
Social
Din nou concerte în centrul orașului, cu ocazia Zilelor Municipiului Roman
După doi ani în care, din cauza pandemiei, Zilele Municipiului Roman s-au desfășurat în format restrâns sau deloc, anul 2022 va aduce din nou concerte în centrul orașului, la finalul lunii mai, cu această [...]
Social
Tur ciclist al Romanului organizat sâmbătă, cu ocazia Orei Pământului
Sâmbătă, 26 martie, Primăria municipiului Roman organizează activități dedicate evenimentului Earth Hour (Ora Pământului), acțiuni pentru promovarea în rândul romașcanilor a importanței conservării resurselor și a responsabilității față de mediul înconjurător. Sâmbătă după-amiază, în [...]
Social
Ce manifestări se organizează de sărbători în acest an la Roman
Autoritățile locale au anunțat ce manifestări vor fi organizate în acest an în Roman, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Anul trecut, din cauza pandemiei, nu au fost organizate nici Târgul de Crăciun din Piața [...]
Social
Traseul caleștii lui Moș Crăciun în Roman, pe 24 decembrie
Și în acest an în Roman, caleașca lui Moș Crăciun vine să le aducă bucurii copiilor cuminți din toate cartierele orașului. Pachetele cu cadouri vor fi împărțite de Moș Crăciun pe 24 decembrie, începând [...]
Social
Traseul caleștii lui Moș Crăciun la Roman, pe 24 decembrie
Caleașca lui Moș Crăciun ajunge și în acest an în Roman, pentru a le aduce bucurii copiilor cuminți din toate cartierele orașului. Peste 1.000 de pachete cu cadouri vor fi împărțite de Moș [...]








