Rezultate căutare
Rezultate pentru „sluji”
402 articole găsite
Cultural
Andrei Dimitriu a fost decorat de Casa Regală a României
Decernarea distincţiei a avut loc la Castelul Peleş, în cadrul evenimentului organizat cu prilejul zilei de naştere a Alteţei Sale Regale Principesa Margareta. Decoraţia a fost acordată Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti, prin directorul [...]
Religie
„Crucea în imaginația copiilor”, la Biserica „Sfinții Constantin şi Elena”
Elevii au prezentat în faţa romaşcanilor desene şi picturi realizate în cadrul unui proiect derulat de Clubul Copiilor şi Elevilor din Roman. Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Roman a fost gazda unei [...]
Inedit
Cercetaşii au desemnat „Mama anului Scout 2015”
„Mama mea este o rază de soare în inima mea”, a scris Simona, unul dintre cei mai mici membri ai grupului de cercetaşi din Pildeşti, în scrisoarea adresată către mama ei, care a fost [...]
Religie
Mireni şi preoți la prima Adunare Eparhială din 2015
ÎPS Arhiepiscop Ioachim s-a întâlnit cu membrii deputaţi pentru a evalua activitatea pastoral-misionară, culturală, administrativă, financiară şi patrimonială din anul 2014. Mireni şi preoţi au participat sâmbătă, 21 februarie, la Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei [...]
Educatie
„Omul nu poate izbândi în viață decât prin studiu”
Acesta este crezul moștenit de la părinți de profesorul Constantin Popescu. Din cei 42 de ani la catedră, profesorul Popescu a condus, timp de 22 de ani, activitatea şcolii din comuna Bahna. Constantin Popescu, [...]
Religie
Episcopul Melchisedec, pomenit la Catedrala Arhiepiscopală
La împlinirea a 192 de ani de la naşterea episcopului Melchisedec Ștefănescu, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman a avut loc duminică, 15 februarie, o slujbă de pomenire oficiată de preoţii slujitori [...]
Religie
Preoții au ajutat o familie sărmană
Preoţii din Protopopiatul Roman au oferit unei familii o maşină de spălat, un televizor, articole de îmbrăcăminte, dulciuri şi produse alimentare. Vineri, 13 februarie, o familie din cartierul „Nicolae Bălcescu” a primit vizita câtorva [...]
Religie
Evenimente spiritual-culturale la Ruginoasa
Toată suflarea satului a participat la sfinţirea aşezământului social-filantropic şi a muzeului dedicat marelui ierarh Ilarion Mircea Băcăuanul, aflat timp de trei decenii în fruntea Eparhiei Roman. Locuitorii satului Ruginoasa au participat duminică, 8 [...]
Inedit
Ioan Chelaru îşi sărbătoreşte ziua de naştere la Academia Română
Senatorul Ioan Chelaru sărbătoreşte împlinirea a 62 de ani într-un mod inedit, în aula Academiei Române. În calitate de profesor universitar doctor, vicepreşedinte al Senatului României şi preşedinte al Uniunii Juriştilor din România, Ioan [...]
Religie
Preoții din Protopopiatul Roman se întâlnesc la Cotu Vameş
Preoţii se vor întâlni pentru a se împărtăşi din acelaşi potir cu trupul şi sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Biserica „Înălţarea Domnului” din Cotu Vameş, comuna Horia, unul dintre cele mai mari lăcaşuri de închinăciune [...]

