Roman, Neamț
Căutare site

Evenimente spiritual-culturale la Ruginoasa

Toată suflarea satului a participat la sfinţirea aşezământului social-filantropic şi a muzeului dedicat marelui ierarh Ilarion Mircea Băcăuanul, aflat timp de trei decenii în fruntea Eparhiei Roman. 

rugin 2Locuitorii satului Ruginoasa au participat duminică, 8 februarie, la un eveniment religios care a avut loc la Biserica „Sfântul Nicolae”. Sătenii au asistat la sfinţirea aşezământului social-filantropic „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” şi a muzeului parohial închinat arhiereului vicar Ilarion Mircea Băcăuanul, care s-a aflat timp de trei decenii în fruntea Eparhiei Roman.

Slujba de sfinţire a fost oficiată de ÎPS Ioachim, arhiepiscop al Romanului şi Bacăului, alături de preot doctor Dragoş Alexandru Munteanu, protopop de Roman, şi de preoţi din Protopopiatul Roman. La eveniment au participat oficialităţi locale şi localnici.

rugin 3Construcţia aşezământului social-filantropic a fost începută în anul 2003, prin contribuţia unei familii din comuna Ruginoasa, şi continuată de părintele Daniel Lefter, paroh al bisericii din anul 2008. Într-o fostă magazie a bisericii, părintele Daniel Lefter a înfiinţat Muzeul „Ilarion Mircea Băcăuanul”. În colecţia muzeală, toţi cei prezenţi la eveniment au putut vedea expuse obiecte de cult, cărţi şi icoane care au aparţinut arhiereului vicar, fiu al satului, personalitate de prim rang a vieţii bisericeşti. Numele acestuia a fost strâns legat de satul Ruginoasa încă din anul 2005, când, la binecuvântarea ÎPS Ioachim, la Centrul Eparhial din Roman, precum şi în parohia Ruginoasa, s-au desfăşurat diverse activităţi culturale şi spirituale dedicate memoriei lui Ilarion Mircea Băcăuanul, prin implicarea preotului paroh din acea vreme, Florin Aurel Țuscanu. În anul 2007, Consiliul Local Ruginoasa l-a declarat pe marele ierarh „cetăţean de onoare” post mortem, iar biblioteca locală îi poartă numele.

La finalul evenimentului, părintele Daniel Lefter a oferit o icoană foştilor slujitori de la biserica Ruginoasa – preoţii Adrian Costin, Mircea Păduraru şi Florin Aurel Țuscanu – din partea ÎPS Ioachim.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.