Rezultate căutare
Rezultate pentru „evenimentelor”
419 articole găsite
Cultural
„Cărțile sunt avuția tezaurizată a lumii şi moştenirea potrivită pentru generațţii”
În această zi binecuvântată de Dumnezeu în care creştinii ortodocşi sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, este sărbătorită şi cartea, 23 aprilie fiind declarată Ziua Cărţii şi Ziua Bibliotecarului român. „Cărţile [...]
Actualitate
Autoritățile județene vor mai puține accidente pe DN 15D
Oficialii judeţeni vor solicita Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi punerea în siguranţă a participanţilor la trafic, prin măsuri suplimentare de amenajare a carosabilului pe ruta Făurei – Horia. Accidentul grav de la [...]
Actualitate
Blestemul Feleşti: „Vreau să trăiesc. Mă doare, ajutați-mă!”
Trei persoane au murit şi alte patru au fost rănite, sâmbătă, după ce două autoturisme s-au ciocnit frontal. Una dintre maşini, condusă de un tânăr de 18 ani, a intrat pe contrasens. Două persoane [...]
Sanatate
200 de medici participă la „Zilele Medicale Nemțene”
În cadrul evenimentelor desfăşurate cu ocazia celei de-a zecea ediţii a „Zilelor Medicale Nemţene”, vor fi prezentate în jur de 80 de lucrări ştiinţifice, dintre care 30 vor fi ale unor medici romaşcani. În [...]
Cultural
130 de creații la „Salonul de primăvară”
În expoziţia de pictură, grafică, fotografie şi sculptură, deschisă la Muzeul de Artă din Roman, sunt prezente 130 de lucrări. Este primul eveniment, din acest an, dedicat sărbătoririi municipiului Roman. Prima manifestare din acest [...]
Inedit
„Cât timp va trăi mama, nu se va dărâma nimic”
Mărturisirea este făcută de Marius Neculai, fost deputat şi om de afaceri romaşcan. El aşteaptă cu mari emoţii ca barza să-i aducă cel de-al doilea „ghiocel” în familie. Omagiul adus mamei are ca motivaţie [...]
Educatie
Cercetașii din Pildești au nevoie de ajutor
Liderii Centrului Local „Adormirea Maicii Domnului” Pildești au nevoie de sprijin financiar pentru continuarea activităților. Completarea formularului 230, pentru redirecționarea a 2% din impozitul pe venit către această organizație, este una din soluții. Centrul [...]
Actualitate
Brandul „Sergiu Celibidache” depinde de ministrul Culturii
Interpelarea făcută de vicepreşedintele Senatului, avocatul Ioan Chelaru, are valoare de ultimatum dat celui care are răspunderea promovării valorilor culturale. Finanţarea de la bugetul naţional ar da şanse reabilitării clădirii în care s-a născut [...]
Actualitate
Femeia care stăpâneşte afacerile, politica şi actoria
Camelia Duca activează în cadrul trupei de teatru a Casei de Cultură din Roman. Ea este preşedinta filialei Roman a Partidului Ecologist Român din toamna anului 2013. Romașcana conduce o afacere şi vrea să [...]

