Rezultate căutare
Rezultate pentru „dai”
326 articole găsite
Editorial
SUB EGIDA ANONIMATULUI
Majoritatea oamenilor cu care vorbesc zilnic, mai ales cei de la ţară, se feresc să-şi decline identitatea reală sau, dacă zic cum se numesc, cer ca opiniile lor să rămână anonime. Asta de [...]
Politica
SENATORUL IOAN CHELARU, DESPRE ŞPAGĂ: „SE VINE CU SUME PE CARE NU VI LE PUTEŢI IMAGINA”
Ziarul de Roman vă prezintă un interviu cu vicepreşedintele Senatului României, senatorul Ioan Chelaru, în care principala temă abordată este: şpaga noastră, cea de toate zilele. Șpaga pe care o iau colegii din [...]
Educatie
ELEVI ROMAŞCANI CALIFICAŢI LA OLIMPIADELE NAŢIONALE
În acest weekend au avut loc fazele judeţene ale olimpiadelor la mai multe discipline. În cadrul acestora, elevii romaşcani au obţinut rezultate foarte bune, calificându-se, astfel, la fazele naţionale ale concursurilor: la chimie, limba [...]
Actualitate
Sărbătoarea Micii Uniri, la Turnul lui Ştefan cel Mare din Piatra Neamț
Emilia Arcan, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, şi Daniel Vasiliu Macovei, vicepreşedinte al aceleiaşi instituţii, au participat, duminică, la evenimentul organizat pe platoul Curţii Domneşti din Piatra Neamţ, unde s-au sărbătorit 157 de ani [...]
Timp liber
La film
Titlul: Hateful eight Regizor: Quentin Tarantino Actori: Walton Goggins, Tim Roth, Samuel L. Jackson, Michael Madsen, Kurt Russell, Jennifer Jason Leigh Clasificare film: N-15 La șase/opt ani de la Războiul Civil American, o trăsura gonește prin peisajul înghețat [...]
Timp liber
Ce citim?
„Singură pe Drumul Mătăsii”, de Sabina Fati Corespondenta Europei Libere, jurnalista Sabina Fati, a călătorit aproape 15.000 de kilometri. A traversat marginea Deşertului Gobi, Munţii Pamir Thian Shan, Asia Centrală şi Deşertul Karakum, Iran, [...]
Timp liber
La film
Titlul: Star Wars: Episode VII – The force awakens Regizor: J.J. Abrams Actori: Harrison Ford, Carrie Fisher, Mark Hamill, Anthony Daniels, Adam Driver, John Boyega, Oscar Isaac, Andy Serkis, Domhnall Gleeson, Max von Sydow, Peter Mayhew, Kenny [...]
Actualitate
Gheorghe Oprea: De la Casa de Copii la casa romaşcanilor – episodul 1
De-a lungul timpului, am întâlnit tot felul de oameni. Și am scris despre aproape toţi. Bărbaţi, femei, copii, naivi, frumoşi, proşti, înalţi, deştepţi, urâţi. Mulţi oameni urâţi am întâlnit. Urâţi la suflet, Doamne, cât [...]
Bancul Zilei
Calitate
După ce vizitează mai multe magazine de pompe funebre, voind să cumpere un sicriu, la ultimul dintre ele i se cere un preţ exorbitant. – De ce atât de scump? Am găsit şi de [...]
Religie
Protest al credincioşilor la Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului
Sătenii din Parohia Dealu Nou, din comuna băcăuană Sărata, au protestat, miercuri, în faţa Centrului Eparhial din Roman, împotriva deciziei de mutare a preotului Costache Zaharia. Localnicii din comuna băcăuană Sărata au protestat miercuri, [...]




