Roman, Neamț
Căutare site

Agresiune în centrul orașului, pe fondul consumului de alcool. Un bărbat a ajuns la spital

Agresiune în centrul orașului, pe fondul consumului de alcool. Un bărbat a ajuns la spital

Luni dimineață, 9 noiembrie, la ora 03.55, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană a fost lovită, în timp ce se afla în fața unui magazin, situat pe bulevardul Roman Mușat, din Roman.

Conform IPJ Neamț, în urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că între doi bărbați, cu vârste de 37, respectiv 39 de ani, din Roman, pe fondul consumului excesiv de alcool, ar fi izbucnit un conflict spontan, cei doi aplicându-și reciproc mai multe lovituri, însă, din cauza stării de ebrietate, nu s-au putut stabili cu exactitate circumstanțele producerii acestui eveniment.

„Bărbatul de 39 de ani a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital. Bărbatului de 37 de ani i s-a adus la cunoștință dreptul de a solicita emiterea unui ordin de protecție provizoriu, acesta refuzând. Continuăm cercetările în cadrul unui dosar, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, pentru stabilirea cu exactitate, a cauzelor și circumstanțelor producerii acestui conflict”, a precizat inspector principal de poliție Ramona Ciofu, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.