Majoritatea oamenilor cu care vorbesc zilnic, mai ales cei de la ţară, se feresc să-şi decline identitatea reală sau, dacă zic cum se numesc, cer ca opiniile lor să rămână anonime. Asta de teama eventualelor măsuri opresive care s-ar putea stârni asupra lor. Fiecare, mai devreme sau mai târziu, are nevoie de o hârtie de la primărie sau de la medicul de familie. Iar reprezentanţii instituţiilor care s-au simţit „atinşi” ştiu, pot şi fac tot ce le stă în putinţă să pună beţe în roate şi să te umilească, ca să arate că tot la mâna lor ai ajuns. Şi starea asta de paranoia merge până acolo încât am văzut oameni autocenzurându-şi postările de pe facebook.
„A… Păi nu pot să distribui asta, că, deşi are dreptare femeia, dacă vede cutare de la primărie, care e implicat în scandal? Mâine, poimâine am să am nevoie de vreun act şi nu are să vrea să mi-l dea!”
Frica asta, deprinsă de pe vremea comunismului, când ni se explica bine că şi pereţii au urechi, nu are să dispară niciodată la bătrâni. Din contra, se propagă cu repeziciune. Personal, o înţeleg. Ştiu din experienţa personală că au dreptate.
Cum să deschizi gura să zici că doamna de la urbanism ţi-a aruncat hârtiile în ochi, împrăştiindu-le prin tot biroul, pentru că nu le-ai aşezat cum ar fi vrut ea? Închizi gura, ieşi afară, eventual îţi ceri şi scuze, că deh… ai nevoie de autorizaţie şi, dacă o prinzi într-o pasă bună, nu te mai întoarce cu ele înapoi. Pe urmă, mai trebuie să şi construieşti. Belea. Ce înseamnă să fii la mâna funcţionarului? Să nu îţi dea autorizaţie de construcţie la gard chiar dacă vrei să-l faci pe terenul tău. De ce? Trebuie semnătură, la notariat, de la vecini. Şi, ce te faci dacă vecinii-s plecaţi în ţările calde? Implori mila divină! Te rogi din toate puterile tale ca doamna să fie într-o dispoziţie bună şi să admită să faci gardul după pilonii bătuţi de cei de la cadastru. Nu. N-ai avut noroc. Cum zicea părintele Calistrat, din cauza „cantităţii” de păcate pe care le-ai înfăptuit, Dumnezeu nu te-a ascultat. Ba mai mult, te-a pedepsit refuzând să-i deschidă mintea angajatei de la urbanism spre soluţionarea problemei tale. După o istorie din asta, e imposibil să nu te întrebi dacă se mai poate face ceva în România asta.
Da! Se poate! Doar că, uneori, e mai uşor să faci o hidrocentrală, un parc fotovoltaic şi o pistă de skate profesionistă decât să schimbi mentalitatea şi comportamentul oamenilor din primărie. Să-i dai afară e imposibil oricum.
Aşa că da, m-am angajat să protejez identităţi, deşi nu-i normal să trăieşti într-o domnie a terorii, în loc să câştigi respect.
Kalia
Comentarii
„frica asta ,deprinsa de pe vremea comunismului ..”..chiar considerati ca s’a schimbat ceva in tara asta? faptul ca am schimbat „militia” cu „politia” ,ca in loc de garzile care patrulau avem „politie locala” ,ca in loc de „economie planificata” acum avem „economie de piata” ,a schimbat ceva in mentalitatea functionarimii din Romania ??? ma sufoc de ras !!
Imi aduc aminte cum in prima saptamana dupa Revolutie ,toti profii de „materialism stiintific” ,”politica economica” ,”socialism stiintific” ,toti pupincuristii cu functii de secretari de partid si cei ce mancau socialism pe paine,au schimbat foaia !!! au devenit peste nopate specialistii in capitalism,in doua luni au scos primele carti,bai deci numai genii adormite in bezna comunismului !!! si acuma dupa 26 de ani tot ei conduc sub acoperirea serviciilor!!