Rezultate căutare
Rezultate pentru „Proiecte”
3.537 articole găsite
Actualitate
GAL-urile pot depune proiecte până pe 22 mai
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a anunțat că Grupurile de Acțiune Locală (GAL) vor beneficia de timp suplimentar pentru a-și depune proiectele destinate submăsurii 19.1 „Sprijin pregătitor pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare locală”. Termenul [...]
Economie
Proiectele fermierilor nemțeni intră în procesul de selecție
Sistemul PNDR de evaluare şi selecţie a suferit o serie de modificări, anul acesta. Proiectele europene depuse prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) intră în procesul de selecţie la începutul lui mai. Până [...]
Actualitate
Ce greşeli trebuie să evite fermierii când fac proiectele europene
Fermierii trebuie să fie foarte atenţi în momentul în care întocmesc proiectele de finanţare, deoarece o simplă greşeală poate face ca dosarul să fie respins. Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a realizat o listă [...]
Educatie
Elevii nemțeni au discutat despre implementarea unor proiecte
Întâlnirea a fost găzduită de Colegiul Naţional „Roman-Vodă”. Colegiul Naţional „Roman-Vodă” a fost gazda, marţi, 28 aprilie, a întâlnirii de lucru a Consiliului Judeţean al Elevilor Neamţ. La şedinţă au participat preşedinţii consiliilor şcolare [...]
Actualitate
Primarul Leoreanu are proiecte pentru al treilea mandat
Laurenţiu Dan Leoreanu vrea să facă administraţie la Primăria Roman până în 2020. Printre proiectele posibilului viitor mandat se numără achiziţionarea fostei fabrici Polirom. Primarul Laurenţiu Dan Leoreanu a anunţat, luni, că a gândit [...]
Economie
Proiectele integrate asigură succesul în agricultură
Fermierii trebuie să facă proiecte integrate, dacă vor să obțină profit din afacerile pe care le desfășoară. O afacere în sectorul agricol poate reprezenta o bună sursă de venit, dacă proiectele derulate sunt făcute [...]
Economie
IFN-urile intră în lupta pentru proiectele europene
În Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2014-2020, fermierii pot lua credite şi de la instituţiile financiare non-bancare (IFN). Modificarea a fost făcută deoarece IFN-urile acordă mai uşor credite. „În actualul PNDR, am realizat protocoale [...]
Actualitate
Romanul ar putea primi bani europeni pentru proiecte pe Mediu şi Transport
Ministrul Fondurilor Europene a solicitat tuturor administraţiilor locale liste cu investiţii majore făcute cu bani de la bugetul local sau central. Romanul are şase proiecte pentru care ar putea obţine fonduri. România mai are [...]
Actualitate
Multe proiecte şi puțini bani pentru 2015, la Roman
Primarul Romanului vrea să continue lucrările de modernizare din oraş. Modul de calcul al Ministerului Finanţelor, din acest an, afectează negativ bugetul local. Proiectul de buget al municipiului Roman este aproape finalizat, singurele necunoscute [...]
Actualitate
Proiecte stopate din lipsă de finanțare
Proiectul de construcţie a unei grădiniţe în satul Dulceşti, început în 2008, a fost blocat. Autorităţile locale îşi propun întocmirea unui nou proiect, pentru construcţia unei unităţi şcolare cu şase săli de clasă. Proiectul [...]

