Primarul Romanului vrea să continue lucrările de modernizare din oraş. Modul de calcul al Ministerului Finanţelor, din acest an, afectează negativ bugetul local.
Proiectul de buget al municipiului Roman este aproape finalizat, singurele necunoscute fiind cotele defalcate, care nu au fost transmise autorităţilor locale. Pentru stabilirea ultimelor detalii, primarul municipiului Roman şi reprezentanţii principalelor direcţii ale Primăriei vor participa, miercuri, la o altă şedinţă de buget. Discuţia va fi axată mai ales pe secţiunea de dezvoltare.
„Acea distribuire pentru sume de echilibrare, care s-a adresat mai mult comunelor, creează un prejudiciu destul de important bugetului local, în sensul că vitregeşte bugetul local de anumite sume care, în mod normal, veneau anual. Primarii de municipii din ţară sunt nemulţumiţi. La Asociaţia Municipiilor din România ni s-a propus că se va face o monitorizare pe primale şase luni şi, funcţie de efectele care vor fi pe primul semestru, se va lua o decizie cu privire la modificarea legii, pentru a căuta să se repare disfuncţionalităţile”, a afirmat Laurenţiu Dan Leoreanu, primarul municipiului Roman.
Primarul Romanului a purtat discuţii şi la Consiliul Judeţean privind alocarea de fonduri pentru municipiu.
Printre proiectele pe care Primăria vrea să le iniţieze anul acesta, cu fonduri din bugetul local, se numără şi modernizarea a opt străzi din oraş: patru din cartierul Bălcescu şi alte patru din cartierul Petru Rareş.
„Noi ne-am propus, prima dată, să finalizăm investiţiile pe care le-am început. A doua oară, sunt nişte investiţii de mare prioritate. Spre exemplu, Casa Celibidache trebuie reabilitată, că, altfel, se dărâmă. Cinematograful Unirea este o altă clădire care trebuie reabilitată. Locuinţele sociale din cartierul Primăverii vor intra la finanţare în eşalonul al doilea din acest an sau în primul eşalon din 2016, în funcţie de buget”, a adăugat primarul Leoreanu.
Alţi bani vor fi alocaţi pentru realizarea de studii de fezabilitate. Sunt avute în vedere proiecte precum reabilitarea sediului Primăriei, reabilitarea cinematografului Unirea, realizarea sensului giratoriu de la Dedeman, modernizarea bulevarului Republicii, a străzii Bogdan Dragoş şi amenajarea parcului Zăvoi, de lângă fostul kartodrom. Documentaţiile tehnice vor sta la baza accesării de fonduri europene.










Mai putin PARANDARAT!!