Se vede treaba că, de la o vreme, nu-mi vine să scriu decât din precampanie în precampanie, şi nu pentru că ar trebui să ridic niscaiva osanale vreunui purtător de trese pe umăr, ci din contra. Mă oripilează, la modul absolut, burţile îmbuibate şi neapărat crescânde, de la atâtea excese. Culinare şi nu numai.
S-a întâmplat ca, între timp, să văd feţe, oameni pe care nu i-am zărit de mult. La cei cu funcţii de conducere, s-au înmulţit centimetrii din talie direct proporţional cu numărul de ani şi numărul de fotolii care le-au cauzat constipaţii mai mult sau mai puţin cerebrale. Și ştiţi bancul cu bătălia organelor pentru supremaţie, nu? Ăla de zice că inima vrea să fie ea şefa că-i cu tic-tac-ul, creierul se laudă că el coordonează tot, ficatul îşi atribuie şi el nişte merite, în timp ce „rahatul” îşi arogă supremaţia, drept dovadă, intrând în grevă. Refuzând să mai iasă, dă tot organismul peste cap şi toată lumea îi recunoaşte statutul de lider. Zice-se că de atunci toţi rahaţii-s şefi. Prin natura lucrurilor.
Noroc că se mai inventează câte o campanie electorală pe post de dietă, menită să normalizeze tranzitul intestinal. De la atâta alergătură pentru poze făcute în mai toate ipostazele şi direcţiile, că de discursuri serbede oricum nu-i pasă nimănui, poate se relaxează creierul şi începe să dea randament, inima să bată mai bine, ochii să fie mai ageri, iar rugăciunea solemnă să se îndrepte spre întremarea sănătăţii mintale a poporului şi pentru alegerea înţeleaptă a drumului de urmat. Personal şi de naţie. Că, vedeţi voi, ăştia mai sprinteni, au făcut în două luni ce alţii n-au mişcat alţii în două mandate. Doar pentru că nu-s obosiţi şi-i trage aţa să vadă că ies lucruri de bază de pe urma lor. Aşa, de curiozitate, ştie careva despre ce localitate vorbesc?
Kalia
Comentarii