Bannere furate
Polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Borlești efectuează cercetări în urma unei sesizări depuse în dimineața de 9 noiembrie, de către un candidat pentru funcția de deputat, care a reclamat că, în jurul orei 9.00, a constatat lipsa unui banner. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, polițiștii continuând cercetările în vederea identificării autorilor și tragerii la răspundere penală.
Fără permis
În seara de 12 noiembrie, în jurul orei 20.45, un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției municipiului Roman l-a depistat, pe strada Reconstrucției, din comuna Horia, pe Nixon R., de 27 de ani, din Roman, care conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal.
Examen pentru detectivi
În conformitate cu prevederile Legii 329/2003, privind exercitarea profesiei de detectiv particular, la data de 5 decembrie, ora 10.00, la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Neamț se va organiza examenul de atestare a calității de detectiv particular. Tematica de examinare stabilită de Inspectoratul General al Poliției Române este afișată la sediul IPJ Neamț și pe site-ul instituției. Pentru obținerea de date suplimentare, cei interesați se pot adresa la Serviciul de Investigații Criminale Neamț, zilnic între orele 9.00 – 10.00. Data limită de depunere a dosarelor este 25 noiembrie.







Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol