The Irishman – următorul film al lui Martin Scorsese a fost anunțat

HomeAdvertorial

The Irishman – următorul film al lui Martin Scorsese a fost anunțat

 

 

„The Irishman” este noul film regizat de către Martin Scorsese, aflat încă în perioada de postproducție şi anunţat pentru lansare în cursul anului viitor. Filmul este o biografie a lui Frank Sheeran, un sindicalist din SUA despre care s-a speculat că ar fi fost responsabil pentru dispariţia preşedintelui sindicatului, Jimmy Hoffa. Poveştile vieţilor celor doi nu sunt foarte bine cunoscute însă este ştiut faptul că amândoi au întreprins activităţi în afara legii şi că Sheeran a mărturisit că el este cel care l-a omorât pe colegul său de breaslă.

Printre marile nume ce îşi vor face apariţia în această peliculă se numără Robert De Niro, Al Pacino, Anna Paquin, Joe Pesci şi Harvey Keitel. Distribuţia este una de excepţie având între ei un total de patru oscaruri şi o nominalizare. Majoritatea fiind cunoscuţi pentru roluri din filme iconice cu gangsteri, este lesne de înţeles faptul că aceştia sunt foarte familiarizaţi cu genul filmului şi cu siguranţă aşteptările publicului sunt mari. Mai mult decât atât, în trecut actorii au demonstrat nu doar că pot forma o echipă bună ci au avut şi succes în colaborările cu regizorul Martin Scorsese. După ce au intrat împreună în hall of fame pentru unul dintre cele mai reprezentative filme bazate pe viaţa luxuriantă din Las Vegas – „Casino” (1995), celebrul regizor Martin Scorsese lucrează pentru a patra oară alături de Robert De Niro şi Joe Pesci.

 

Cu toate că nu au fost date prea multe informaţii în legătură cu modul în care vor fi portretizate amintirile din trecut ale lui Frank „The Irishman” Sheeran, De Niro a anunţat într-un interviu că vor fi implicate tehnici asemănătoare cu cele din filmul „Strania poveste a lui Benjamin Button”. Toate scenele de acest fel vor fi posibile datorită tehnologiei, eliminând nevoia de a apela la măşti sau make-up pentru a acoperi diferenţele de timp. Deasemenea, a mai spus faptul că va fi nevoit să poarte încălţăminte modificată pentru a reprezenta mai bine imaginea lui Sheeran, care era cu peste două zeci de centimetri mai înalt decât el.

În ciuda faptului că în trecut a colaborat şi cu regizorul şi cu majoritatea vedetelor din acest film, Joe Pesci a refuzat de nenumărate ori să revină pe platourile de filmare. Dar se pare că planul său de a se pensiona a fost amânat pentru cel puţin încă un film, acceptând într-un final să se alăture distribuţiei unei asemenea producţii.

Data oficială a lansării nu a fost încă publicată oficial. Iniţial a fost planificat pentru lansare în iarna anului 2018, însă din pricina întârzierii controversatului film „Silence”, acesta a fost deasemenea amânat. Faptul că Netflix nu a stabilit o dată exactă pentru noul film poate indica lipsa unei premiere de mari proporţii în teatre şi cinematografe.

Actorul Robert De Niro, utilizând o expresie consacrată a lumii gangsterilor, a descris colaborarea sa cu regizorul ca fiind „o afacere neîncheiată”. Chiar dacă Scorsese a susţinut într-un interviu că „The Irishman” va fi realizat într-un stil diferit faţă de pelicule precum „Casino” sau „Goodfellas”, fanii genului au clasat filmul în topul listei celor mai anticipate lansări ale anului 2019.

 

 

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0