HomeEducatie

Zeci de elevi au pierdut bursele din cauza absențelor

După primul semestru, câteva zeci de elevi de liceu din județul Neamț au pierdut bursa de 180 de lei acordată prin programul național de protecție socială „Bani de liceu”.

 

 

Conform regulamentului de acordare a bursei, aceștia își pierd banii până la sfârșitul anului școlar, chiar dacă nu mai adună și alte absențe. Elevii rămân fără bani în momentul în care se depășesc 20 de absențe. „Este regretabil că, din cauza absențelor, se pierde o sumă destul de consistentă, având în vedere că multe din familiile care primesc acest ajutor declară venituri zero. Această sumă este destinată tocmai continuării studiilor, frecvența fiind o condiție obligatorie. Pentru acordarea ajutorului nu există condiții impuse pentru o anumită medie, ci doar prezența la școală„, a spus profesoara Dana Păiuș, director adjunct al Colegiului Tehnic „Petru Poni”, unitate școlară la care cinci elevi au pierdut banii de la începutul acestui an școlar.

Cei mai mulți dintre elevii care pierd bursele fac parte din familii care nu manifestă interes pentru școală și nici măcar pentru suma care le este de un real ajutor. „În cele mai multe situații, este vorba despre elevi scăpați de sub controlul familiei. În momentul în care se adună câteva absențe, diriginții comunică acest lucru familiei și atrag atenția asupra urmărilor ce pot surveni. De altfel, având în vedere că e vorba de sume destul de mari și de faptul că acestea sunt destinate familiei, pentru a-l susține pe elev în continuarea cursurilor, banii se înmânează în prezența unuia dintre părinți„, a spus Dana Păiuș.

Comentarii

WORDPRESS: 2
  • nu mai este ce-a fost odata,apoi an perioada pe cand mergeam si eu la scoala nici nu aveai curajul sa ridici macar privirea asupra unui profesor( si nu de frica, mai mult din respect si bun simt) ceea ce an ziua de azi lasa de dorit asa ca,de ce sa ne mai mire faptul ca,elevii din ziua de azi nu mai frecventeaza orele de curs, ceea ce nu cred ca tot sistemul de anvatamant sau profesori le spun sa absienteze

  • Mai Maxime,unde dracu ai fost la scoala,ca nu tii bine pixul intre degete si nu-ti iese din prima. Mai exerseaza ca pana la urma o sa reusesti.Cat despre copiii astia inconstienti si cu parinti dezinteresati,vor ingrosa maiine randurile cocalarilor scormonitori in pubelele de gunoi.Trista perspectiva!