Roman, Neamț
Căutare site

Viața în oglindă a dăscălițelor din Școala Ion Creangă

Gemenele Nicoleta și Mihaela Iamandei sînt, de 13 ani, învățătoare la Școala Ion Creangă. Condițiile bune din școală și colectivul le-au determinat să nu prefere o școală din oraș.

 

Două dintre clasele primare ale Școlii Ion Creangă au, la prima vedere, aceeași învățătoare. Nu vorbim, în acest caz, despre vreo iluzie optică sau efectul oboselii drumului pînă în sat, ci de faptul că cele două dăscălițe sînt gemene. Nicoleta și Mihaela Iamandei, în vîrstă de 32 de ani, sînt, de 13 ani, în Școala Ion Creangă, chiar de la debutul lor în învățămînt. Ele au făcut cursurile gimnaziale la Școala nr. 11 din Roman.

„Învățătoare ne-a fost doamna Angela Grădinaru, acum cadru didactic la Școala Averești. Visul nostru din grădiniță, acela de a deveni învățătoare, a început să prindă rădăcini tocmai datorită tactului și profesionalismului dascălului nostru din primii ani de școală”, a spus Mihaela Iamandei, căsătorită Moraru.

Nedespărțite de mici, Nicoleta și Mihaela au continuat pe același drum și la liceu. Fetele au absolvit Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Bacău.

„Admiterea la liceu nu a fost una ușoară, în sensul că au fost aproape cinci candidați pe loc. Ne-am dorit să urmăm un liceu de profil și să nu ne mulțumim cu o școală postliceală, deoarece pregătirea este diferită. Liceul pedagogic ne-a format profesional și ca oameni. Am primit o educație serioasă, care ne-a prins bine”, a spus Nicoleta Iamandei.

Numite titulare ale Școlii Ion Creangă, gemenele au avut în învățătoarea Ana Pleșca un mentor care le-a sprijinit în debutul activității la catedră.

„Cînd ești la început, oricîtă practică ai fi făcut în școală, te lovești de multe probleme și puțini sînt cei care te ajută să le dezlegi. Cred că noi două am avut noroc”, spune Mihaela Iamandei.

Gemenele nu s-au mulțumit numai cu liceul pedagogic, așa încît au absolvit Facultatea de Psihologie și Știiințe ale Educației și un master în Psihologie.

Deși se simt bine în Școala Ion Creangă, gemenele nu exclud posibilitatea de a lucra în oraș.

„Am rămas atîția ani în Școala Ion Creangă datorită condițiilor foarte bune și colectivului în care am fost deprinse să ne sprijinim, să conlucrăm și să avem o permanentă preocupare pentru perfecționare”, a spus Nicoleta Iamandei.

Gemenele au o atitudine pozitivă, sînt comunicative și au aceleași gusturi nu doar în materie de vestimentație, ci și în aranjamentul clasei, care par trase la indigo. Singurul care face diferența este statutul civil. Mihaela s-a căsătorit și are o fetiță de șase luni. Pînă să facă pasul cel mare, Nicoleta îi va privi pe elevii clasei ca pe proprii copii.

„Am o clasă numai de fete. Nici un băiat. Nici în clasă, nici în viața personală”, spune cu umor Nicoleta.

Comentarii 4

Discuția cititorilor despre acest articol

  1. Dana

    Le cunosc, le admir si le felicit, dar tin sa le precizez ca nu are rost sa subestimam colegii absolventi de scoala postliceala. Personal, cunosc absolventi de liceul pedagogic care nu se remarca prin nimic deosebit. Cadrele didactice trebuiesc apreciate prin rezultatele de la clasa, nu neaparat dupa scoala absolvita.

  2. sorina

    Împreuna fac cat una buna…sau cum? Pupincurismul s-a extins si in invatamant? Si draga Dana, ai dreptate. Nu stiu prin ce sa se fi remarcat nici dublele noastre din articol. Pare mai mult reclama matrimoniala….

  3. alina moisei

    daca nu le cunoasteti tinetiva gura si nu jicniti, nu e publicitate nu e forma fara fond sunt pur si simplu doua persoane extraordinare si profesioniste desavarsite…..

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.