Roman, Neamț
Căutare site

Un romaşcan a scris biografia „Prinţului Renaşterii”

Dragoş Moldoveanu este primul autor român care a scris o biografie a lui Cesare Borgia. Tânărul scriitor a debutat ca jurnalist sportiv la „Gazeta de Roman”, pe când era elev în clasa a VII-a n cartea, apărută la Bucureşti, va fi lansată şi la Roman.

Pasionat de istorie şi de scris, în acelaşi timp, tânărul romaşcan Dragoş Moldoveanu a înfiinţat, la Bucureşti, oraşul în care trăieşte şi munceşte acum, Asociaţia „Institutul pentru Studii Renascentiste”, având ca obiectiv principal cercetarea şi dezvoltarea cunoştinţelor privind această extraordinară epocă a reînnoirii spiritului uman. Sub auspiciile Asociaţiei a apărut volumul „Cesare Borgia. Prinţul renaşterii. O cronică în două volume”, o biografie de citit „cu sufletul la gură”, lansat, deja, la Bucureşti şi care va fi prezentat, în această toamnă, şi la Roman. 

„Dacă nu ne cunoaştem trecutul, nu vom înţelege ceea ce ni se întâmplă în prezent”

Dragoş Moldoveanu, absolvent al Colegiului Naţional „Roman-Vodă”, este licenţiat în ştiinţe politice, fiind absolvent al Facultăţii de Știinţe Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, unde a urmat şi un master în Teorie Politică. În prezent, este director programe şi implementare proiecte al unei agenţii de publicitate din Bucureşti şi preşedinte-fondator al Asociaţiei „Institutul pentru Studii Renascentiste”. A tradus în limba română „Mişcarea conservatoare”, autor Paul Gottfried, apărută la editura Logos, în 2009, şi este autor a peste 100 de articole, recenzii de cărţi şi traduceri.

„Scrisul şi lectura m-au entuziasmat încă din anii copilăriei. Datorită părinţilor mei, care mi-au susţinut şi impulsionat aceste activităţi timpurii, am dezvoltat o pasiune care s-a accentuat în perioada liceului şi, în chip natural, în timpul facultăţii. În egală măsură, istoria civilizaţiei m-a fascinat dintotdeauna. Sunt adeptul fără echivoc al principiului potrivit căruia dacă nu ne cunoaştem trecutul, nu vom înţelege ceea ce ni se întâmplă în prezent. Este esenţială cunoaşterea trecutului, cel puţin a celui recent, ale cărui efecte le resimţim şi astăzi. Fiecare filă de istorie are lecţia sa. În acest sens, obiectivitatea abordării este crucială”, a spus Dragoş Moldoveanu.

Dragoş MoldoveanuJurnalist sportiv în clasa a VII-a

Primele sale scrieri nu au avut, însă, legătură cu istoria. Elev în clasa a VII-a, Dragoş ţinea rubrica de sport a „Gazetei Romanului”, molipsit de microbul fotbalului, de la tatăl său.

„În clasa a VII-a, timp de câteva luni, am publicat, în «Gazeta de Roman», o serie de articole despre partidele de fotbal ale echipei locale, Laminorul. Am început această activitate publicistică datorită tatălui meu, cel căruia i-am împărtăşit de o veşnicie pasiunea pentru fotbal şi alături de care asistam la fiecare meci disputat de Laminorul. Cu timpul, am început să scriu şi m-am bucurat de susţinerea regretatului Puiu Costea, directorul publicaţiei şi al redactorilor de atunci, pentru a redacta periodic o rubrică dedicată fortbalului, la «Gazeta de Roman». A fost o experienţă specială şi o şansă – poate – unică. Un exerciţiu intelectual pe care nu îl voi da uitării niciodată”, îşi aminteşte Dragoş Moldoveanu.

Studiu consacrat Renaşterii

La finele anului 2013, Dragoş Moldoveanu a fondat o asociaţie numită „Institutul pentru Studii Renascentiste”. Aceasta este o organizaţie cu profil istoric şi cultural, înfiinţată ca rod al unei pasiuni profunde şi al unui studiu temeinic consacrat Renaşterii.

„Prin activitatea pe care intenţionez să o dezvolt, Institutul pentru Studii Renascentiste va încuraja cercetarea şi dezvoltarea cunoştinţelor privind această extraordinară epocă a reînnoirii spiritului uman. Primele două proiecte în cadrul asociaţiei au fost: crearea unui website, www.aisr.eu, precum şi publicarea primului volum al unei biografii: «Cesare Borgia, Prinţul Renaşterii. O cronică în două volume», apărută recent la editura Rost. Pentru anul viitor, ne-am propus consolidarea unui parteneriat cu o organizaţie similară din Occident, precum şi tipărirea a încă două cărţi – volumul al doilea al biografiei lui Cesare Borgia, respectiv un volum colectiv despre gândirea renascentistă”, spune Dragoş Moldoveanu.

Primul autor român care face biografia lui Cesare Borgia

Dragoş Moldoveanu„Prinţul Renaşterii” l-a captivat pe publicistul romaşcan, care a marcat o premieră: primul autor român al unei biografii dedicate lui Cesare Borgia. „Cesare Borgia  a fost o personalitate a Renaşterii italiene. În calitate de fiu al papei Alexandru al VI-lea şi graţie unor virtuţi excepţionale, Cesare a cunoscut o ascensiune impresionantă, între anii 1497 şi 1503. Duce de Valentinois şi de Romagna, Borgia a cucerit, prin forţă şi/sau abilitate politică, o seamă de cetăţi-stat din centrul peninsulei italiene, cu aspiraţii unificatoare. Cel mai vestit tratat politic scris vreodată, «Principele», a fost redactat de către filozoful şi diplomatul florentin Niccolò Machiavelli având în minte exemplul lui Cesare Borgia. Este adevărat, despre fiul papei Alexandru s-au scris opere întinse, însă doar de către autori străini. Niciun român nu a mai scris şi publicat o lucrare cu caracter biografic despre Cesare Borgia. Cartea mea poate fi citită într-o cheie a reevaluării unui personaj al cărui nume a devenit sinonim în mentalul colectiv cu crima şi ticăloşia. Abordarea mea este una istorică, nu beletristică şi mistificatoare. Toţi cei care vor citi cartea vor avea o surpriză plăcută şi o lectură captivantă. Cei atraşi de trăsături de caracter precum: voinţă, abilitate, energie şi ambiţie vor vedea în Cesare Borgia un personaj hipnotizant”, spune Dragoş Moldoveanu.

Volumul, care a fost bine primit la Bucureşti, ar putea fi lansat, în această toamnă, şi la Roman.

„Mi-ar plăcea să lansez volumul şi în Roman, oraşul meu natal. Cu ajutorul lui Dumnezeu, nădăjduiesc că voi reuşi, în toamna acestui an. Ar fi foarte important pentru mine, ca autor debutant, să fiu prezent în oraşul meu şi al părinţilor mei, pentru a lansa acest prim volum”, a mai spus tânărul scriitor.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.