Pentru un bărbat de 66 de ani, o partidă de pescuit s-a dovedit a fi fatală.
Un bărbat de 66 de ani din Luțca și-a pierdut viața sîmbătă, în rîul Siret. Bărbatul a plecat în cursul zilei de sîmbătă la pescuit, iar familia l-a așteptat ore întregi să se întoarcă acasă. Cînd au văzut că nu mai ajunge și nu au putut da de el, membrii familiei au sunat la 112. La fața locului s-a deplasat un echipaj al Detașamentului de Pompieri Roman, care a identificat zona în care a pescuit și a început cercetările la lumina lanternei.
„Din cauză că s-a înnoptat, am fost nevoiți să întrerupem cercetările. Le-am reluat duminică dimineață, în jurul orei 6.00, iar la prînz a fost găsit corpul bărbatului pe care îl căutam, Constantin C., în vîrstă de 66 de ani, din comuna Sagna”, a afirmat locotenentul Constantin Luca, locțiitorul comandantului Detașamentului de Pompieri Roman. În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă. Aceștia trebuie să stabilească exact cum a murit bărbatul.







Nu este din Lutca si nici din Sagna . Este din Roman . Dumnezeu sa te ierte unchiasule
Condoleante familiei! Teo, pare-se ca ai devenit un soi de reportofon al politiei. Iei ce ti se arunca cu furca in comunicate de purtatori de cuvant panicati sa nu greseasca si sa foloseasca alti termeni decat cei politienesti si le servesti ca atare, cu pretentia de autor de stire. Chiar si in acest caz, un incident nefericit, tragic, ai comis-o. Asa cum zicea si Andrei, omul nu e nici din Sagna, nici din Lutca, ci din Roman. Iar dosarul penal pentru moarte suspecta a fost deschis pe numele lui Siret, care este var bun cu Venea. Cum care Venea? Ala de omoara pe Siret. Da nu a reusit, asa ca Siret a omorat din greseala alt om. Asteptam condamnarea susnumitului Siret la munca silnica in folosul comunitatii de romi.
Bine spus, OBLIO! Eu ma intreb cum de mai scrie inca TEO la ZDR… au ramas in pana de jurnalisti adevarati si accepta suplinitori de slaba calitate, probabil.