Tamponare cu dosar penal
În ziua de 1 mai, în jurul orei 11.27, în satul Siliştea, comuna Români, pe DJ 158, a avut loc o tamponare în care au fost implicate două autoturisme, în urma căreia au rezultat doar pagube materiale. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că Marius C., de 26 de ani, din Târgu Jiu, care conducea un autoturism, pe DJ 158, în satul Siliştea, nu a adaptat viteza la intrarea într-o curbă, a depăşit axul drumului şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus de Gheorghe I., de 57 de ani, din Buhuşi, care circula regulamentar. În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că Marius C. avea dreptul de a conduce suspendat. În cauză a fost întocmit dosar penal.
Pozitiv la alcooltest
În ziua de 30 aprilie, în jurul orei 10.10, un echipaj din cadrul Biroului Rutier Roman l-a depistat în trafic pe Vasile C., de 42 de ani, din Roman, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Republicii, având o îmbibaţie alcoolică de 0,41 mg/l în aerul expirat. Conducătorului i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii concentraţiei de alcool în sânge. În cauză a fost întocmit dosar penal.
Vindea petarde în bâlci
Miercuri, 1 mai, în jurul orei 13.00, poliţişti din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Sagna, în timp ce executau măsuri de ordine la bâlciul organizat cu ocazia Sfântului Iosif Muncitorul, din satul Buruieneşti, comuna Doljeşti, l-au depistat pe Stelian S., de 32 de ani, din comuna Boghicea, care deţinea şi comercializa 21 de cutii cu petarde şi 70 de bucăţi de petarde cu două focuri, fără a deţine documente legale de provenienţă. În cauză a fost întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunilor de deţinere şi efectuare de operaţiuni cu materiale explozibile, fără drept.
Cu căruţa în pod
În ziua de 30 aprilie, în jurul orei 13.30, pe DJ 201 C, în comuna Tămăşeni a avut loc un eveniment rutier din care a rezultat rănirea gravă a două persoane. În timp ce Petru C., de 55 de ani, din comuna Tămăşeni, conducea un atelaj hipo, pe DJ 201 C, harnaşamentul calului s-a desfăcut, iar căruţa a intrat în glisiera de protecţie a unui pod, peste pârâul Potica, rezultând rănirea gravă a căruţaşului şi a pasagerului Petru D., de 64 de ani, din aceeaşi comună.
Prins în flagrant
În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai, în jurul orei 1.53, Poliţia Roman a fost sesizată, prin serviciul 112, de către Constantin P., de 61 de ani, din Roman, despre faptul că un tânăr a forţat încuietoarea maşinii, proprietate personală, şi a pătruns în interior. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Poliţiei Roman, iar în urma cercetărilor efectuate a fost depistat minorul S.C., de 17 ani, din Roman, ca fiind autorul faptei. În cauză a fost întocmit dosar penal.
În ilegalitate
În ziua de 1 mai, în jurul orei 11.30, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Gâdinţi l-au surprins pe Dănuţ F., de 25 de ani, din comuna Gâdinţi, în timp ce conducea pe DN 15D, în comuna Gâdinţi, un tractor ce tracta o remorcă neînregistrată şi neînmatriculată, iar conducătorul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tractare a unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
Fără permis
În prima zi a lunii mai, în jurul orei 15.20, un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Biroului Rutier Roman l-a depistat pe DN 15D, în comuna Horia, pe Constantin T., de 21 de ani, din comuna Trifeşti, în timp ce conducea un moped, fără să deţină permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal.
Căruţaşii, în vizorul poliţiştilor
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Neamţ au stat, în prima zi a acestei luni, cu ochii pe căruţaşii care circulă pe drumurile publice, dar şi pe şoferii din trafic. Aşa se facă că oamenii legii au dat 166 de amenzi, dintre care 89 pentru depăşirea limitei legale de viteză şi 20 pentru abateri ale căruţaşilor, în valoare totală de 20.000 lei. Au fost constate patru infracţiuni, au fost reţinute tot atâtea permise de conducere şi au fost retrase patru certificate de înmatriculare.







Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol