Prima paginăInedit

Tâmplarul care a lucrat pentru Casa Poporului

Dimensiune text

Dumitru HociungDumitru Hociung a făcut parte din echipa de meseriaşi care a lucrat la ornamentele şi lambriurile pentru Casa Poporului. După ce a ieşit la pensie, el nu a renunţat la pasiunea pentru modelarea lemnului.

La vârsta când cei mai mulţi dintre pensionari se plâng în fiecare zi de ceva, Dumitru Hociung este un exemplu că viaţa este frumoasă, indiferent de anii adunaţi în buletin. Bătrânul întâmpină pe oricine îi trece pragul apartamentului de pe strada Anton Pann cu zâmbetul pe buze şi cu o masă de lucru plină ochi de materiale şi schiţe. Deşi a ieşit la pensie de mulţi ani, Dumitru încă mai modelează lemnul.

„Câştigam într-o zi cât în jumătate de lună în fabrică”

A văzut lumina zilei la Tîrgu Neamţ, în urmă cu 70 de ani. De la cumnatul său a văzut cum se simte în mână lemnul şi i-a plăcut. Primele jucării şi le-a făcut singur, din lemnul sărit din aşchia toporului. Din acel moment, a ştiut că nu se va mai despărţi de el niciodată.

„Am făcut o şcoală profesională de profil. M-am angajat, apoi, la o fabrică de mobilă din Tîrgu Neamţ, unde am lucrat pentru piaţa internă, dar şi pentru export. Într-o zi, a venit la fabrică un profesor de la Școala de Artă din Bacău. Profesorul ne-a spus că tâmplăria şi sculptura sunt surori şi, pentru a le cunoaşte mai bine cum se îmbină, nu ne-ar strica să facem nişte cursuri. După o lună de practică, sculptam statuete şi realizam singur desenele după care le lucram. Era imposibil să nu înveţi de la profesorul Gheorghiţă. Vorbea cu patimă despre arta populară, despre sculptură. Ne spunea că dacă sculptăm o floare pe un obiect de mobilier, acesta va căpăta o altă valoare”, explică bâtrânul.

Dumitru HociungDe la Tîrgu Neamţ a plecat, pentru o scurtă vreme, la o fabrică de mobilă din localitatea Gălăneşti, judeţul Suceava. Aici a avut o comandă specială. „La Gălăneşti se lucrau ornamentele şi lambriurile pentru Casa Poporului. La această unitate erau aduşi cei mai buni meseriaşi în prelucrarea lemnului. Eram vreo 40 de oameni. Am lucrat o jumătate de an la realizarea ornamentelor şi lambriurilor pentru Casa Poporului. Eram supravegheaţi îndeaproape de câţiva specialişti care evaluau fiecare bucată de lemn modelată. Vroiau calitate. Câştigam într-o zi cât în jumătate de lună în fabrică”, a spus Dumitru.

Casa Poporului nu a văzut-o nea Dumitru decât la televizor. Îndemânarea și experienţa i-au dat posibilitate să organizeze expoziţii, la Piatra Neamţ şi Bacău, cu obiectele din lemn realizate în timpul liber.

„Am o legătură specială cu Dumnezeu”

Dumitru spune că tâmplăria l-a disciplinat. „În tinereţe, eram o fire nervoasă. Mi-am dat seama că meseria asta cere răbdare. Trebuie să desenezi de multe ori, până când obiectul capătă o formă distinctă. Abia pe urmă te apuci să dai cu dalta. Altfel, nu este decât o încercare nereuşită”, a spus bătrânul.

Dumitru HociungDupă ce a ieşit la pensie, Dumitru Hociung a continuat să lucreze. De la strane, catapeteasmă pentru biserici şi troiţe la mobilă, de la rame pentru tablouri şi icoane la cruci şi veioze, pentru fiecare produs bătrânul a lăsat ceva din sufletul lui. În fiecare cameră din apartamentul său a creat un paraclis în miniatură, cu icoane ale căror rame au fost lucrate în atelierul încropit în balcon. „Sunt un om credincios. Am o legătură specială cu Dumnezeu. Am lucrat mai multe obiecte de mobilier pentru lăcaşuri de cult. Două dintre simbolurile credinţei pe care le-am lucrat se află pe masa primarului municipiului Roman şi într-o mănăstire din Grecia”, spune mândru bătrânul.

De 20 de ani, pe un alt drum

De 20 de ani, Dumitru Hociung locuieşte la Roman. Rămas singur, bărbatul şi-a întâlnit cea de-a doua soţie într-un mod neaşteptat. „Aveam un necaz în familie şi am fost la biserică la Liteni. Acolo am cunoscut-o pe sora lui Dumitru. La puţin timp după această întâlnire, Dumitru şi sora lui au venit la Roman să ne cunoaştem. Ne-am căsătorit şi, de atunci, au trecut 20 de ani. Suntem optimişti şi, dacă avem un necaz, îi spunem lui Dumnezeu. Credinţa ne ajută”, spune soţia lui Dumitru.

Femeia spune că pasiunea soţului are şi unele inconveniente. „Când are lucrări mari, merge să le facă în atelierul de la Moldoveni. Când are lucrări mici, le face în balcon. L-am certat de multe ori că face mizerie, dar îi înţeleg pasiunea şi sper să o poată face încă mulţi ani. Ca să-i poată bucura pe cei cărora le dăruieşte din strădania lui”, mai spune femeia.

Partajează articolul

COMENTARII

WORDPRESS: 0