HomeEducatie

Șefii de promoție de clasa a VIII-a

Vineri, 14 iunie, a fost ultima zi a acestui an școlar pentru elevii din clasa a VIII-a de la toate școlile din județ. La fiecare școală a fost desemnat cel mai bun elev al promoției.

 

 

Absolvenții de gimnaziu sunt însă departe de a intra în vacanță. Peste o săptămână vor avea de susținut probele evaluării naționale, după care urmează emoțiile admiterii la liceu. Pentru cei mai mulți dintre aceștia, ultima zi de școală a fost o zi de bilanț, ziua în care premianții și-au primit coronițele și în care au privit cu încredere spre viitor, dincolo de examenele care îi așteaptă peste doar câteva zile. Vă prezentăm mai jos pe cei mai buni elevi ai acestui an, șefii de promoție de la școlile mai mari din oraș.

promotie 1Constantin Dumitru (foto) este din Cotu-Vameș și a absolvit clasa a VIII-a la Școala „Alexandru Ioan Cuza”, cu media 9,95. Este navetist încă de la grădiniță, dar nu se plânge: performanța cere sacrificii. „Performanța de a termina școala ca șef de promoție nu este doar meritul meu. Este în primul rând meritul părinților mei, care m-au sprijinit necondiționat, dar și al tuturor celor care m-au îndrumat și m-au învățat, începând cu doamna mea educatoare și terminând cu doamna dirigintă Anca Leoreanu”, a spus Constantin. Pasionat de științele exacte, Dumitru Constantin a ales să urmeze cursurile Colegiului Național „Roman Vodă”, profilul matematică – informatică, intensiv, iar pe mai departe se vede lucrând cu roboți, în domeniul aeronauticii. „Îmi doresc foarte mult să fac o facultate în străinătate, în domeniul roboticii sau al astronauticii, pentru că îmi plac foarte mult științele exacte și, deasemenea, îmi place să merg pe cărări care nu au fost cercetate încă. Îmi plac provocările”, a spus Constantin.

promotie 2Cu 10 pe linie, Alexandra Cojocaru ( foto) a fost desemnată cea mai bună elevă de la Școala „Mihai Eminescu”. O obișnuită a concursurilor și olimpiadelor școlare, indiferent de disciplină, de la religie la matematică, Alexandra spune că nu i-a fost foarte greu să fie o fată de nota 10. „Am învățat, dar nu mi-am făcut un scop din a lua doar nota maximă. Am avut timp și să ies cu prietenii, să citesc, să cânt la chitară. Nu e greu să fii de 10 când înveți constant și când ești conștient că ceea ce înveți te va ajuta în viitor”, spune Alexandra. Ea are în palmares, până acum, premii la olimpiadele județene la limba română, la matematică, dar și premii la concursurile de creație literară. „Îmi place foarte mult să citesc, de multe ori uit că nu sunt în carte și mă identific cu personajul”, spune Alexandra. Prima opțiune a Alexandrei pentru admiterea la liceu este profilul matematică – informatică de la Colegiul Național „Roman Vodă”. „Aștept cu nerăbdare anii de liceu. Știu că va fi greu, mai ales la început, dar știu că aceasta va fi o perioadă foarte frumoasă din viața mea”, a mărturisit Alexandra. „Alexandra este un copil așa cum și-ar dori orice profesor, un copil inteligent în mod nativ și dispus să învețe. Este un copil care are toate șansele de a se afirma, indiferent de drumul pe care va dori să meargă mai departe”, a spus dirigintele Alexandrei, profesorul Gheorghe Lazăr.

promotie 3Matei Alexandru Cioată (foto) a fost desemnat cel mai bun absolvent al Școlii „Vasile Alecsandri”. El a încheiat gimnaziul cu media 9,93. „Nu a fost greu să iau doar note mari. Am învățat, dar mi-a rămas timp și să joc baschet cu prietenii, să învăț să cânt la chitară, să ies cu prietenii, să citesc”, a spus Matei Cioată.
Matei se va întâlni probabil cu ceilalți șefi de promoție la liceu, pentru că își dorește să ajungă la Colegiul Național „Roman Vodă”, la profilul matematică – informatică, fiind pasionat de calculatoare. „Mă aștept la o perioadă mai dificilă la începutul liceului, dar cred că va fi bine”, a spus Matei Cioată.

promotie 4Paula Gherghiceanu (foto) a fost desemnată șefă de promoție  la Colegiului Național „Roman Vodă”. Cu toate că a făcut zilnic naveta de la Iugani, județul Iași, a reușit să fie cea mai bună elevă din seria ei. „Nu cred că există o cheie a succesului. Am muncit cu seriozitate și cu perseverență. Datorez acest succes părinților mei, care m-au sprijinit mereu, și profesorilor. Sunt onorată că am fost desemnată șefă de promoție.”

Paula nu s-a hotărât încă la ce liceu să-și continue studiile. E hotărâtă doar asupra domeniului, care va fi unul al științelor exacte. „Cu cât înveți mai mult la o disciplină, cu atât descoperi că e interesantă și captivantă”, a mai declarat Paula.

[sam id=”3″ codes=”true”]

Comentarii

WORDPRESS: 0