Rezultate căutare
Rezultate pentru „impuse”
527 articole găsite
Economie
Ghid pentru evitarea neregulilor la proiectele PNDR
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a întocmit Ghidul de Prevenire a Neregulilor privind crearea de condiţii artificiale în accesarea fondurilor acordate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Acest [...]
Actualitate
Drupo numără maşinile de pe drumurile naționale
Consiliul Judeţean Neamţ, prin societatea Drupo, efectuează, săptămâna aceasta, în două etape, recensământul circulaţiei, acesta fiind finalul procedurii impuse de legislaţie în privinţa stabilirii gradului de solicitare a drumurilor publice, procedură ce are loc [...]
Educatie
Primarul Leoreanu a primit vizita unei delegații de profesori din străinătate
Cadrele didactice sunt implicate într-un proiect iniţiat de Şcoala Gimnazială din Gâdinţi. Acest proiect reuneşte unităţi de învăţământ şi organizaţii din Franţa, Spania, Bulgaria, Danemarca şi România. Primarul municipiului Roman s-a întâlnit luni, 2 [...]
Actualitate
78 de persoane se află sub supraveghere judiciară
În cursul acestui an, poliţiştii nemţeni au supravegheat judiciar 237 de persoane, în primele nouă luni fiind dispuse măsuri preventive de supraveghere faţă de 147 de nemţeni. Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, prin [...]
Sanatate
Posturi rămase libere la spital
Spitalul Municipal de Urgenţă Roman a scos la concurs, în urmă cu aproximativ o lună, 25 de posturi, pentru care s-au înscris 87 de candidaţi. Deşi concurenţa a fost mare, nu toţi candidaţii au [...]
Social
Spor la salariu pentru al doilea copil luat în plasament
Asistenţii maternali profesionişti vor primi un spor de 15% la salariu pentru al doilea copil luat în plasament. Statul român încearcă să determine mamele de profesie să ia în grijă doi copii, şi nu [...]
Neamt
408.992 de lei pentru servicii stomatologice gratuite
Casa de Asigurări de Sănătate Neamţ va deconta, în ultimul trimestru al anului, 408.992 de lei, către 87 de cabinete stomatologice din judeţ, pentru a acorda servicii medicale gratuite. Casa de Asigurări de Sănătate [...]
Actualitate
Cui vă puteți adresa pentru o fişă medicală auto
Șoferii trebuie să se adreseze, pentru întocmirea fişei medicale, numai unităţilor autorizate de Direcţia de Sănătate Publică Neamţ. În Roman deţin autorizaţie patru cabinete medicale individuale, o clinică particulară şi Spitalul Municipal. Pentru efectuarea [...]
Actualitate
Un polițist demisionar acuză relația cu superiorii
Un agent de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Tămăşeni a demisionat din sistem, iar motivele pe care le aduce în favoarea deciziei sale sunt multe şi nu ţin doar de salarizarea necorespunzătoare. „Programul [...]
Social
Pensionari cu venituri mai mari pentru condiții grele de muncă
Anumite persoane care au muncit în grupele I şi II de muncă, precum şi în condiţii deosebite sau speciale, vor beneficia de o majorare a pensiei, potrivit unui act normativ adoptat de Parlament şi [...]

