Roman, Neamț
Căutare site

Pensionari cu venituri mai mari pentru condiții grele de muncă

Anumite persoane care au muncit în grupele I şi II de muncă, precum şi în condiţii deosebite sau speciale, vor beneficia de o majorare a pensiei, potrivit unui act normativ adoptat de Parlament şi promulgat săptămâna aceasta de preşedintele României. 

Persoanele care au lucrat în condiţii grele de muncă şi s-au pensionat înainte de 1 ianuarie 2011 vor beneficia, de anul viitor, de o majorare a pensiilor, după cum se arată într-un act normativ promulgat luni prin decret prezidenţial.

Concret, Legea 192/2015 vizează persoanele care au lucrat în grupa I şi/sau grupa a II-a de muncă, respectiv în condiţii deosebite şi/sau condiţii speciale, înainte de 1 ianuarie 2011 (data la care a intrat în vigoare noua Lege a pensiilor).

„Pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi de pensie au fost stabilite potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 ianuarie 2011, care au desfăşurat activităţi în locuri de muncă încadrate în grupa I şi/sau grupa a II-a de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv activităţi în locuri de muncă încadrate în condiţii deosebite şi/sau condiţii speciale, potrivit legii, beneficiază de o creştere a punctajelor anuale realizate în aceste perioade”, scrie în actul normativ adoptat în iunie de parlamentari.

Aceste categorii de persoane vor beneficia de o creştere a punctajelor anuale realizate, după cum urmează: 50% pentru perioadele în care au lucrat în grupa I de muncă sau în condiţii speciale; 25% pentru perioadele în care au lucrat în grupa a II-a de muncă sau în condiţii deosebite.

Măsura se va aplica celor pensionaţi înainte de 1 ianuarie 2011, care n-au beneficiat deja de alte majorări ale punctajelor anuale în baza OUG 100/2008, Legii 218/2008, articolului 78 din Legea 19/2000, articolului 169 din Legea 263/2010, majorării punctajului pentru perioadele realizate în condiţii speciale după data de 1 aprilie 2001.

Pentru persoanele aflate în aceste situaţii, la numărul total de puncte realizate până la data recalculării impuse de noua lege se va adăuga numărul de puncte corespunzător majorării rezultate în urma aplicării creşterii de 25% sau 50%. Dacă în urma recalculărilor vor rezulta punctaje medii anuale mai mici, pensionarilor le va fi menţinut actualul punctaj mediu anual şi, implicit, cuantumul pensiei pe care o primesc.

Acest act normativ va intra în vigoare după ce va fi publicat în Monitorul Oficial.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.