Rezultate căutare
Rezultate pentru „așteptate”
405 articole găsite
Politica
Membrii PSD şi-au votat preşedintele
Sute de membri ai Partidului Social Democrat din Roman s-au prezentat, duminică, încă din primele ore ale dimineţii, la secţiile de votare din oraş, pentru a-şi alege viitorul preşedinte al partidului la nivel naţional. [...]
Actualitate
Zile caniculare, apoi vremea se răceşte
Primele zile de septembrie vor fi caniculare, fiind aşteptate temperaturi de până la 36 de grade, dar, apoi, vremea se va răci în toate regiunile ţării, fiind aşteptate şi ploi, arată meteorologii, potrivit prognozei [...]
Religie
Sâmbătă are loc Întâlnirea Diecezană a Familiilor
Localitatea Butea, din judeţul Iaşi, va găzdui sâmbătă, 8 august, a III-a Întâlnire Diecezană a Familiilor, la care sunt aşteptate să participe peste 1.000 de familii catolice. La eveniment vor fi prezenţi Excelenţa Sa [...]
Actualitate
S-a deschis bâlciul
Autorităţile locale au deschis, oficial, bâlciul din acest an. Evenimentul se anunţă unul bun, cel puţin din punct de vedere financiar n bâlciul se va închide pe 6 august. Luni, 27 iulie, reprezentanţii administraţiei [...]
Sport
Matei Băncescu, al treilea la Cupa Coreco Iaşi
Favorit numărul 2 în concursul de tenis de câmp Cupa Coreco Iaşi, romaşcanul Matei Băncescu s-a clasat pe locul al treilea la grupa 12 ani. Din postura de favorit 2, Băncescu a avut două [...]
Social
Au dus la amanet averea strânsă o viață
Bijuterii din aur sau argint, electronice, electrocasnice, maşini sau diferite antichităţi sunt amanetate de către romaşcani pentru a face faţă nevoilor zilnice. Din lipsa banilor, datorată, de cele mai multe ori, pierderii locului de [...]
Economie
Agrana vrea afaceri de un miliard de lei
Ținta Agrana România este să bifeze vânzări de un miliard de lei şi un profit net de 23,3 milioane de lei. Compania îşi propune să devină profitabilă într-un interval de doi ani, în paralel [...]
Economie
Managerii şi elevii romaşcani vor licee de antreprenoriat
Crearea unor astfel de licee ar avea un impact pozitiv, asemănător celui determinat de înfiinţarea, în anii ’70, a liceelor de informatică. Ideea Patronatului Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) potrivit căreia ar trebui să [...]
Actualitate
Comuna Văleni, la ceas de sărbătoare
Fiii satului se vor aduna, duminică, în parcul dendrologic din Văleni, pentru a sărbători ziua comunei. Comunitatea sărbătoreşte 11 ani de la reînfiinţarea comunei Văleni. Localnicii din satele comunei Văleni vor îmbrăca duminică, 21 [...]
Sport
„Vulpițele galbene” îşi măresc echipa
Copilele romaşcane care au peste zece ani şi vor să descopere fotbalul feminin sunt aşteptate la antrenamentele echipei „Vulpiţele galbene”. Profesorul de educaţie fizică şi sport Adelin Ștefan Tălmăcel, cadru didactic al Colegiului Tehnic „Miron Costin”, [...]

