Rezultate căutare
Rezultate pentru „APIA”
482 articole găsite
Actualitate
Corupția a făcut zeci de victime în județul Neamț
Peste 70 de persoane din judeţ au fost condamnate, în ultimii patru ani, pentru fapte de corupţie. Datele au fost strânse de Societatea Academică din România şi Romaniacurata.ro Aproape jumătate dintre cei condamnaţi reprezintă [...]
Economie
Cererea unică pentru subvenții, test de răbdare pentru fermieri
Răbdarea agricultorilor urmează să fie pusă la grea încercare, pentru că cererea unică, cu cele şapte forme de sprijin, are 37 de pagini, potrivit informaţiilor venite din partea reprezentanţilor fermierilor. În momentul de faţă, [...]
Economie
Bani europeni pentru depozitarea cărnii de porc
Cererea de sprijin privind depozitarea privată a cărnii de porc se depune la APIA Central însoţită de dovada constituirii unei garanţii de 20% din cuantumul ajutorului solicitat. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură [...]
Sanatate
Vaccinurile obligatorii vor fi administrate de medicii de familie
Una dintre cele mai importante noutăţi din implementarea programelor naţionale de sănătate în perioada 2015 şi 2016 este aceea că vaccinările cuprinse în calendarul naţional de vaccinare, precum şi vaccinarea la grupele la risc, [...]
Economie
Bani pentru crescătorii de animale
Ajutorul naţional tranzitoriu pentru 2014 intră în conturile crescătorilor de ovine şi caprine până la sfârşitul acestei săptămâni, iar până la sfârşitul lunii martie îşi vor primi banii şi crescătorii de bovine. Anunţul a [...]
Economie
Se depun cererile pentru schema de plată unică pe suprafață
Fermierii pot depune, la centrele Agenţiei de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură (APIA), cererea care vizează atât obţinerea unor bani de la bugetul de stat, cât şi ajutoarele europene. Fie că este vorba despre sprijinul [...]
Actualitate
Rentierii agricoli îşi pot viza carnetele
Pentru a intra în posesia rentei viagere pe anul 2014, aceştia trebuie să-şi vizeze carnetele de rentier agricol. Rentierii trebuie să se prezinte, până la 31 august, la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi [...]
Educatie
Sacrificiul şi dăruirea din spatele olimpiadei
Ioan Doliş (foto, alături de profesoara Irina Anamaria Stoica), din clasa a X-a a Liceului Teologic Ortodox „Episcop Melchisedec”, s-a calificat la faza naţională a olimpiadei de limbă greacă veche. Elevul este pregătit de [...]
Economie
Județul Neamț este plin de mici fermieri
Potrivit APIA Neamţ, în jur de 70% dintre fermierii din judeţ care au obţinut finanţări anul trecut cultivă până în cinci hectare de teren. Politica Agricolă Comună (PAC) 2015 – 2020 are la bază [...]
Economie
Strategii pentru dezvoltarea agriculturii ecologice în zona de munte
Agenţia pentru Protecţia Mediului Neamţ a organizat un seminar de informare a fermierilor din zona de munte privind rolul social şi de mediu al agriculturii în regiunile montane. Zeci de fermieri din zonele montane [...]

