HomeSanatate

Vaccinurile obligatorii vor fi administrate de medicii de familie

Una dintre cele mai importante noutăţi din implementarea programelor naţionale de sănătate în perioada 2015 şi 2016 este aceea că vaccinările cuprinse în calendarul naţional de vaccinare, precum şi vaccinarea la grupele la risc, vor fi asigurate exclusiv de către medicii de familie. 

Guvernul a aprobat miercuri, 25 martie, printr-o hotărâre, programele naţionale de sănătate care vor fi derulate şi finanţate în 2015 şi în 2016 de către Ministerul Sănătăţii şi de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.
Începând cu 1 aprilie 2015, Ministerul Sănătăţii va derula şi finanţa 15 programe naţionale cu impact major asupra sănătăţii publice.
În implementarea programelor naţionale de sănătate în perioada 2015 şi 2016 sunt mai multe elemente de noutate. Unul dintre cele mai importante este că vaccinările cuprinse în calendarul naţional de vaccinare, precum şi vaccinarea la grupele la risc, vor fi asigurate exclusiv de către medicii de familie. Această decizie este justificată de faptul că vaccinarea prin campanie şcolară prezintă dezavantaje cauzate de lipsa cabinetelor de medicină şcolară, dificultăţile în urmărirea antecedentelor vaccinale ale copiilor, existenţa unor copii neşcolarizaţi sau existenţa, în cadrul aceleiaşi clase, a copiilor cu ani de naştere diferiţi, repetenţi ori veniţi prin transfer din alte unităţi de învăţământ.

Alte noutăţi sunt iniţierea derulării, începând cu 1 mai 2015, a unui subprogram de radioterapie a bolnavilor cu afecţiuni oncologice, includerea în cadrul Programului naţional de ortopedie a unui obiectiv nou, destinat tratamentului instabilităţilor articulare cronice prin implanturi de fixare, care să permită amânarea perioadei de implantare a unei endoproteze, respectiv a unei endoproteze de revizie, precum şi cuprinderea, în cadrul Programului naţional de diagnostic şi tratament cu ajutorul aparaturii de înaltă performanţă, a unui obiectiv nou, destinat tratamentului de stimulare cerebrală profundă, la bolnavii cu distonii generalizate sau distonii focale/segmentare rezistente la terapia cu toxină botulinică.

O veste bună este că se reia efectuarea procedurilor de fertilizare in vitro şi embriotransfer şi asigurarea finanţării acestuia din bugetul Programului naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană. Acest subprogram este destinat cuplurilor afectate de disfuncţii ale sistemului reproductiv şi care au nevoie de tratamente pentru a avea copii.

De asemenea, vor fi iniţiate noi subprograme pilot, destinate depistării precoce active a cancerului colo-rectal şi a cancerului de sân, după aprobarea Planului Naţional de Control al Cancerului.

Comentarii

WORDPRESS: 0