Rezultate căutare
Rezultate pentru „135”
519 articole găsite
Economie
Primarul Lucian Micu s-a întâlnit cu ministrul Finanțelor Publice
Luni, 13 mai, primarul municipiului Roman, Lucian Micu, a participat, la București, la ședința Comitetul Director al Asociației Municipiilor din România (AMR), la care au participat și Vasile Daniel Suciu, viceprim-ministru și [...]
Social
Delgaz Grid investește 250 de milioane de lei în reţele inteligente
Compania de distribuţie Delgaz Grid, parte a grupului E.ON România, a instalat la consumatori, prin programe succesive în valoare de aproximativ 127 de milioane de lei, un număr de circa 315.000 de [...]
Economie
Primăriile din județ primesc bani pentru cadastru
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a început cea de-a cincea etapă de finanțare a lucrărilor de cadastru general, prin Programul național de cadastru și carte funciară 2015 – 2023 [...]
Actualitate
Salvatorii din județ s-au întrecut în cadrul competiţiei de descarcerare şi prim ajutor calificat
Vineri, 29 martie, începând cu ora 9:00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ a desfășurat Competiţia de descarcerare şi prim ajutor calificat, faza I pe inspectorat, în parcarea de [...]
Actualitate
Doi răniți după ce un autoturism s-a răsturnat, la Ion Creangă
Marți după-amiază, 8 ianuarie, două persoane au fost rănite după ce un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile, în comuna Ion Creangă, în jurul orei 16.30. Conform ISU Neamț, conducătorul auto [...]
Social
Elevii Colegiului „Petru Poni”, în vizită de studiu pe Platforma de Fizică Măgurele
În perioada 13 – 14 decembrie, în cadrul subproiectului „Cunoștințe temeinice pentru progres (CTPP)”, din cadrul Proiectului privind Învățământul Secundar (ROSE), 44 de elevi ai Colegiului Tehnic „Petru Poni” din Roman, din [...]
Sport
CSM Roman pierde la scor pe teren propriu în fața campioanei CSM București
Ultima partidă din cadrul etapei a șasea a Ligii Naționale de handbal feminin, dintre CSM Roman și CSM București, disputată miercuri, 24 octombrie, de la ora 17.30, la Sala Sporturilor din Roman, [...]
Politica
Deputatul Laurențiu Leoreanu: „Această autostradă trebuie să fie o prioritate zero, nu doar pentru zona Moldovei, ci pentru întreaga țară”
Proiectul de lege pentru construirea Autostrăzii Unirii Iaşi – Tg. Mureş, promovat şi susţinut de 30 de parlamentari ai Partidului Naţional Liberal, a primit marți, 23 octombrie, raport favorabil în Comisia pentru [...]
Sport
CSM Roman întâlnește miercuri campioana CSM București
După o pauză de trei săptămâni, echipa de handbal feminin CSM Roman revine pe teren, urmând a evolua miercuri, 24 octombrie, de la ora 17.30, la Sala Sporturilor din Roman, în ultima [...]
Economie
Peste 50 de societăți în faliment sau insolvență pe lista marilor datornici către bugetul local
Primăria municipiului Roman a publicat luni, 22 octombrie, noi liste cu datornicii la bugetul local, persoane fizice și juridice. Listele datornicilor cu rest de plată la data de 30 septembrie 2018 către [...]







