La Grădinița cu program prelungit a Școlii „Alexandru Ioan Cuza” (foto) sunt organizate întâlniri ale părinților cu specialiști pe teme legate de creșterea și educarea copiilor.
În grădiniță se desfășoară cu succes proiectul „Școala părinților”, o inițiativă mai veche reluată cu succes, în urmă cu aproape trei ani, de educatoarea Niculina Căruntu și la care au aderat toate educatoarele din grădiniță. În cadrul proiectului, o dată pe lună, părinții sunt invitați la întâlniri cu specialiști din diverse domenii, de la care află informații legate de psihologia și educarea copilului, de alimentația sănătoasă potrivită pentru copilul lor sau despre modul în care pot îmbunătăți comunicarea dintre ei și copii. Preotul Mihăiță Popovici, psihologul Monica Pellegrini și medicul Măndița Cobzaru sunt doar câțiva dintre ultimii invitați care au participat la întâlnirile de la Școala Părinților. „Când am hotărât să pun în practică acest proiect am pornit de la fapte și cazuri reale, petrecute la grădiniță. Părinții au tot mai puțin timp pentru copiii lor și suplinesc această lipsă cu prea multe jucării, cu dulciuri, cu cadouri. Copiii sunt tot mai alintați și mai răzgâiați, de la generație la generație. Mă doare inima să văd copii foarte buni, dar care nu au fost învățați să respecte un program sau câteva reguli sau copii de 4 – 5 ani care își lovesc părinții. Așa că am luat hotărârea să invităm la grădinuiță părinții și, în același timp, oameni cu autoritate, specialiști al căror cuvânt are greutate în fața părinților pentru a-i ajuta să își crească copiii frumos. Întâlnirile noastre s-au bucurat de un succes deosebit, printre participanți numărându-se și părinți și bunici, de la toate grupele din grădiniță„, a spus educatoarea Niculina Căruntu.
Proiectul „Școala părinților” va continua pe parcursul întregului an școlar, organizatorii rezervându-le părinților și câteva surprize pentru anul 2013.









Felicitări doamnei Căruntu pentru inițierea și realizarea acest proiect util părinților și chiar bunicilor !