Roman, Neamț
Căutare site

Şcoala Oniceni funcționează fără autorizație sanitară

Şcoala Gimnazială de la Oniceni nu a primit de la Direcţia de Sănătate Publică autorizaţia sanitară de funcţionare pentru anul şcolar 2015-2016.

„Sunt multe probleme pe care trebuie să le rezolvăm. Printre acestea, împrejmuirea unei fântâni aflată pe domeniul public, dar în apropierea şcolii, şi verificarea calităţii apei din fântânile aflate în incintele structurilor şcolare de pe întreg cuprinsul comunei. Totodată, ni s-a spus că trebuie să achiziţionăm dozatoare de apă pentru şcolile din comună. Este o investiţie costisitoare pentru noi, care se ridică la peste 10.000 de lei. Cu această sumă am putea încălzi toate şcolile din comună. Un alt punct pe care nu l-am putut trece după controlul celor de la DSP îl reprezintă lipsa toaletelor în incinta şcolii. În această situaţie se află şcoala din satul Gorun, care are grupul sanitar afară”, explică profesorul Dan Vîntu, directorul Şcolii Gimnaziale din Oniceni.

Şcoala din Gorun este nouă, construită în anul 2005. Proiectul nu a prevăzut şi amenajarea unor grupuri sociale în şcoală, ci în curtea şcolii.

Tot în anul 2005 a fost construită, cu fonduri de la Banca Mondială, şi şcoala din satul Poiana Humei, unitate şcolară care, începând din anul şcolar 2015-2016, s-a închis. Numărul mic de copii şi încadrarea în cheltuielile de salarizare sunt motivele pentru care unitatea şcolară a fost desfiinţată.

Conducerea Şcolii Gimnaziale din Oniceni a decis ca cei nouă elevi de clase primare din satul Poiana Humei să înveţe la şcoala din satul Solca, între cele două sate fiind o distanţă de 1,5 kilometri, pe care elevii aveau să o parcurgă cu microbuzul. Părinţii copiilor din Poiana Humei au ales o variantă mai lungă, şi anume şcoala din satul Mălosu, comuna Lipova, din judeţul Bacău. Motivaţia acestora este că la şcoala din Solca sunt înscrişi, în cea mai mare parte, copii de etnie rromă. „Populaţia are dreptul la liberă circulaţie”, s-a limitat să comenteze directorul Şcolii Gimnaziale din Oniceni.

Închiderea acestei şcoli a rezolvat o problemă, şi anume reducerea cheltuielilor de personal din învăţământ, dar a creat o alta, în administraţia publică locală, aceasta fiind nevoită să cheltuiască bani din bugetul local pentru întreţinerea clădirii.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.