HomeEducatie

Școala din Gherăeşti are un olimpic la națională

Bianca Pal s-a calificat la faza naţională a olimpiadei de istorie. Eleva este pregătită de profesoara Ana-Maria Bejan (foto, alături de Bianca Pal), unul dintre puţinii dascăli de la sate care „fabrică” olimpici. 

Calificarea la faza naţională a olimpiadelor şcolare este un obiectiv propus de orice profesor. Dacă dascălul are la clasă elevi capabili de performanţă, atunci reuşita este asigurată. În acest an şcolar, puţini copii din mediul rural se află printre finaliştii olimpiadelor şcolare.

Bianca Pal, elevă în clasa a VIII-a la Școala Gimnazială din Gherăeşti, este unul dintre aceştia. Eleva a participat la faza judeţeană a olimpiadei de istorie, obţinând nota 9,60. Rezultatul nu a fost un „accident”, pentru că Bianca este o elevă cu note maxime la toate disciplinele, care îi face mândri pe părinţi şi pe dascălii din şcoală. Un elev pe care orice profesor şi-l doreşte: silitor, conştient de importanţa învăţăturii pentru sine şi dornic de a se autodepăşi. Bianca a învăţat să-şi dozeze efortul şi să-şi organizeze timpul, pentru a pregăti atât simularea la examenul de Evaluare Naţională, cât şi olimpiada la istorie.

„Bianca este creativă, ordonată şi ambiţioasă. Sunt calităţi care au ajutat-o mult şi în studiul aprofundat al istoriei. Îi place foarte mult istoria românilor, caută mereu informaţii noi în afara celor primite la oră. Orice rezultat bun se obţine cu foarte multă muncă. Ne bazăm pe Bianca şi sperăm să obţină, la etapa naţională a olimpiadei de istorie, un rezultat foarte bun”, a spus profesoara Laura-Daniela Bârgăoanu, directorul Școlii Gimnaziale din Gherăeşti.

Pentru a-şi testa cunoştinţele dobândite la clasă, Bianca a mers pe două direcţii. Și-a anunţat profesorii că participă la faza locală a olimpiadelor de franceză şi istorie. S-a pregătit intens şi a obţinut calificarea la faza judeţeană pentru ambele discipline. Eleva a fost nevoită, însă, să facă o alegere, deoarece fazele judeţene la franceză şi istorie se desfăşurau în aceeaşi zi. Bianca a ales istoria şi nu a greşit. A continuat pregătirea cu profesoara ei, Ana-Maria Bejan, iar rezultatul a fost pe măsura efortului. Nota 9,60, obţinută de Bianca la faza judeţeană, şi calificarea ei la naţională reprezintă o performanţă deosebită pentru şcoala în care învaţă şi un exemplu pentru celelalte unităţi de învăţământ din mediul rural. O reuşită care ascunde, în spatele modestiei dascălului, o muncă neîntreruptă, pentru a putea parcurge toate cerinţele concursului.

„Elevii au o singură oră pe săptămână la disciplina istorie, insuficientă pentru a putea dezbate în amănunt temele din programa şcolară. A fost motivul pentru care, încă de la începutul anului şcolar, am identificat câţiva copii care ar putea participa la olimpiadă. Elevii sunt atraşi de această disciplină, mai ales că la clasa a VIII-a se studiază istoria românilor, dar ei trebuie să studieze temeinic în afara manualului, pentru a ajunge la nivelul de pregătire cerut. Prin studiu, elevul trebuie să poată formula argumente referitoare la un subiect istoric, să exprime opinii şi să comenteze sursele istorice. Eu nu am făcut decât să-i trasez Biancăi un plan de studiu şi să-i pun la dispoziţie materialele necesare. Meritul acestei reuşite este numai al Biancăi, care a demonstrat că este o elevă cu înclinaţii şi aptitudini deosebite”, a spus profesoara de istorie Ana-Maria Bejan.

Tânăra profesoară lucrează la Școala Gimnazială din Gherăeşti din anul şcolar 2010 – 2011. „Este un cadru didactic model, un profesor respectat de elevi, de părinţii acestora, de colegi, de întreaga comunitate locală. Acest lucru se datorează conştiinciozităţii, seriozităţii şi profesionalismului de care dă dovadă. În fiecare an şcolar, a participat cu elevi la olimpiada de istorie, iar în anul şcolar 2012 – 2013 a obţinut două menţiuni la faza judeţeană. Implicarea ei în actul educaţional şi multitudinea de activităţi organizate la nivelul şcolii, cu prilejul marcării diverselor evenimente istorice, dovedesc faptul că este un cadru didactic dedicat profesiei”, a mai spus directorul şcolii.

Comentarii

WORDPRESS: 0