Școala „Calistrat Hogaş” a aniversat 53 de ani de la înfiinţare. Momentul a fost sărbătorit printr-o reuniune de suflet, la care au participat foşti profesori şi elevi ai şcolii, alături de colaboratori şi reprezentanţi ai administraţiei locale.
Școala „Calistrat Hogaş”, cunoscută de toţi romaşcanii ca Școala nr. 8, a fost vineri, 19 aprilie, în sărbătoare, cu prilejul primei ediţii a Zilelor Școlii „Calistrat Hogaş”, care a marcat 53 de ani de la înfiinţarea unităţii.
Evenimentul a reunit foşti şi actuali profesori şi elevi, oameni care, la un anumit moment al carierei, au fost legaţi de Școala „Calistrat Hogaş” şi pentru care perioada petrecută aici a reprezentat un moment important al dezvoltării lor viitoare. Aniversarea a fost onorată de prezenţa primarului Laurenţiu Dan Leoreanu, a viceprimarului Lucian Micu, a directorilor celorlalte unităţi şcolare din oraş şi a colaboratorilor Școlii „Calistrat Hogaş” din diverse domenii, de la preoţii catolici şi ortodocşi, care au în grijă parohiile în cuprinderea cărora se află şcoala, la oameni de afaceri care s-au arătat deschişi la colaborare cu unitatea de învăţământ.
Cu acest prilej, pe holul principal de la intrarea în şcoală a fost dezvelită o placă comemorativă, binecuvântată, apoi, de un sobor de preoţi condus de protopopul de Roman, preotul Florin Țuscanu.
„Astăzi, când împliniţi 53 de ani, o vârstă frumoasă, a maturităţii, vă doresc să rămâneţi pe acelaşi drum ascendent, vă doresc rezultate cât mai frumoase, vă doresc profesori bine pregătiţi şi devotaţi, elevi buni, cu părinţi mereu aproape de şcoală, astfel încăt triumviratul părinte – profesor – elev să fie unul de succes la Școala «Calistrat Hogaş»”, a spus, în deschiderea evenimentului, primarul Laurenţiu Dan Leoreanu, care a mărturisit că se simte legat sufleteşte de această şcoală în care tatăl său a fost, pentru o perioadă, profesor de fizică.
Școală mică, dar cu suflet
Un moment important al întâlnirii l-a constituit recunoaşterea meritelor foştilor directori şi directori adjuncţi ai şcolii, colaboratorilor din diverse domenii, foştilor elevi ai şcolii. Aceştia au primit diplome de excelenţă înmânate de directorul Școlii „Calistrat Hogaş”, profesoara Luminiţa Boloca, şi de consilierul educativ, profesoara Viorica Lucescu. „Ne-am dorit să transformăm acest moment într-o punte peste ani care uneşte sufletele, în care să acordăm respectul şi recunoştinţa noastră unor oameni fără de care şcoala noastră nu ar fi fost ceea ce este acum”, a spus directorul şcolii, profesoara Luminiţa Boloca.
Deşi nu a putut participa personal la aniversare, profesoara Aurelia Boţoc, primul director al şcolii, a trimis o scrisoare participanţilor, reamintindu-le că, în perioada 1965 – 1970, Școala nr. 8 era cea mai mare şi mai bună şcoală din oraş, cu peste 1.000 de elevi şi cu cele mai bune rezultate. „Dintre cei puţini care am mai rămas din acea perioadă, trăim în umbra amintirii, a satisfacţiei că ne-am făcut datoria şi suntem siguri că voi, dragi colegi mai tineri, veţi duce mai departe ceea ce noi am început”, le-a transmis participanţilor primul director al şcolii.
Rând pe rând, au luat, apoi, cuvântul foşti directori şi foşti elevi ai şcolii, care şi-au amintit, unii cu lacrimi în ochi, ce a însemnat pentru ei a fi profesor sau elev la Școala nr. 8.
„Vă felicit că aţi reuşit să aduceţi împreună mai multe generaţii care au ca punct comun Școala nr. 8. Pentru dascăli au fost mereu perioade grele, dar mă bucur că pot să spun că am avut colegi care au ştiut să-şi lase la poarta şcolii toate celelate probleme şi au reuşit ca la şcoală să fie doar ai elevilor”, a spus profesorul Dumitru Vartolaş.
„Sunt 30 de ani de când mă aflu în această şcoală, pot spune că estre şcoala în care m-am format. Chiar dacă suntem o şcoală mică, suntem o şcoală plină de suflet şi toţi cei care au lucrat în această şcoală ştiu că între oamenii acestei şcoli există o legătură dincolo de profesie”, a spus profesoara Liliana Chelariu.
Foştii elevi, din nou la lecţie
Pentru foştii elevi ai şcolii, revenirea la şcoală a însemnat un prilej de emoţie şi nostalgice aduceri aminte, chiar dacă, pentru unii dintre ei, a vorbi în faţa adunării a creat aceleaşi emoţii ca atunci când erau scoşi la lecţie. „Mi-aş dori să pot da timpul înapoi, să fiu din nou fetiţa care o aştepta la uşa cancelariei pe doamna dirigintă sau pe doamna învăţătoare, să-şi spună toate problemele. Acest lucru nu se mai poate, dar în inima mea va rămâne întotdeauna şcoala mea dragă. Vă doresc tuturor, profesori şi elevi, să nu pierdeţi aura de entuziasm care a caracterizat întotdeauna această şcoală şi să nu uitaţi că, aşa cum spunea regele Ferdinand I, nu zidurile fac o şcoală, ci spiritul care domneşte în ea”, a spus Iulia Havrici, fostă elevă a şcolii, astăzi membră în Consiliul de Administraţie al şcolii ca reprezentat al Consiliului Local.
„Pentru mine, Școala nr. 8 rămâne şcoala vieţii mele, şcoala în care m-am format şi pe care o iubesc, deşi, de câte ori veneam la şcoală, eram scos lecţie. Vă doresc să rămâneţi în continuare o şcoală de elită, aşa cum era şi pe timpul când generaţia mea a absolvit”, a spus omul de afaceri Ion Țarălungă. „Pentru mine, această şcoală nu este doar locul în care am învăţat, dar şi locul în care mi-am trăit copilăria. Pe timpul copilăriei mele, zona IRTA, din apropierea şcolii, era locul perfect de explorări pentru noi, copiii acelor timpuri”, îşi aminteşte Vasile Lăzărescu, director al BCR Roman.
Sărbătoarea de la Școala „Calistrat Hogaş” s-a încheiat cu un moment artistic susţinut de elevii şcolii, care a luminat sufletul tuturor participanţilor.
„Vreau să le mulţumesc tuturor celor care ne-au ajutat să facem din acest moment o sărbătoare: economist Iulia Havrici, consilier local Eugen Păuleţ, Cofetăria «Tosca», prin reprezentantul său Valerian Anghel, SC Interamal, prin reprezentanţii săi Claudiu Paraschiv şi Adrian Cărpuşor, restaurantul Bradul, prin reprezentantul său Maria Aniţei”, a spus directorul şcolii, Luminiţa Boloca.
[sam_ad id=”127″ codes=”true”]











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol