Roman, Neamț
Căutare site

„Săptămîna meseriilor” în școlile romașcane

Ce meserie pot învăța la școală? Cînd trebuie să mă înscriu? Unde mă pot angaja cînd termin cursurile? Acestea sînt doar cîteva dintre întrebările la care elevii care vor să urmeze din toamnă cursurile învățămîntului profesional pot afla răspuns în această săptămînă.

 

 

Cele trei unități de învățămînt din Roman care vor organiza în viitorul an școlar cursuri pentru învățămîntul profesional desfășoară, în perioada 5 – 9 martie, acțiuni în cadrul campaniei „Săptămîna meseriilor”, declanșată la nivel național de Ministerul Educației Cercetării și Tineretului.

„Acțiunile se desfășoară în parteneriat cu agenții economici parteneri ai școlii și are rolul de a informa elevii și părinții acestora cu privire la oferta pe care școala o propune pentru învățămîntul profesional și de-ai consilia pe cei care doresc să se îndrepte către acest sector. Acțiunile nu sînt adresate doar propriilor elevi, ci vor fi organizate activități și în celelate școli din oraș, astfel încît toți potențialii beneficiari să afle oferta școlară, meseriile pentru care se pot pregăti, care au fost alese în conformitate cu cererea existentă pe piața muncii și condițiile de înscriere„, a spus inspectorul școlar pentru învățămîntul tehnic Rodica Ciuchi.

Colegiul Tehnic „Danubiana”
va pregări elevi în domeniul mecanic și industrie alimentară, pentru meseriile lăcătuș-mecanic prestări servicii și brutar-patiser prepararea produselor făinoase; la Colegiul Tehnic „Petru Poni” vor fi locuri pentru două clase în domeniul mecanic, pentru meseriile frezor-robotor-mortezor și mecanic pentru utilaje și instalații în industrie, iar la Colegiul Tehnic „Miron Costin” vor fi două clase pentru pregătirea mecanicilor auto și o clasă pentru cei care vor să lucreze cu utilaje și instalații industriale.

Pentru acest tip de învățămînt vor putea opta elevii care finalizează clasa a IX-a 2011 – 2012. Învățămîntul profesional va dura doi ani. În primul an vor avea 40% formare teoretică, adică 525 de ore, și 60% formare practică, adică 740 de ore. Practica durează șase săptămîni și se desfășoară la angajator. Al doilea an va avea 25% formare teoretică, adică 315 ore, și 75%, formare practică, adică 885 de ore, cu cinci săptămîni de practică la angajator. Elevul va ieși din acest învățămînt profesional cu un certificat de calificare nivel III, din cadrul european al calificărilor. De asemenea, elevii care vor urma această rută vor primi o bursă al cărei cuantum minim este de 200 de lei pe lună. Elevii care vor finaliza acest învățămînt, dar care, ulterior, vor dori să continue pe o rută a liceului vor putea face clasele a XI-a și a XII-a pentru a merge spre bacalaureat.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.