Programul Zilelor Municipiului Roman. Consiliul Local a alocat 250.000 de lei pentru manifestări

HomeSocialTimp liber

Programul Zilelor Municipiului Roman. Consiliul Local a alocat 250.000 de lei pentru manifestări

Joi, 14 aprilie, consilierii locali au dezbătut, în cadrul unei ședințe extraordinare de îndată, un proiect de hotărâre privind alocarea unei sume din bugetul local, pentru organizarea manifestărilor din acest an dedicate Zilelor Municipiului Roman.

Conform referatului de aprobare al proiectului, în perioada 16-22 mai 2022 vor avea loc ,,Zilele municipiului Roman”, ediția a XII-a, prilej cu care se vor organiza manifestări culturale, artistice, religioase, educative, sportive și de divertisment, pentru care este necesară alocarea din bugetul local a sumei maxime de 250.700 de lei.

Ce manifestări se vor desfășura în acest an

Astfel, în perioada 16-22 mai, de Zilele Municipiului Roman sunt programate a se desfășura următoarele acțiuni:
– Manifestările cultural-religioase „Zilele Episcop Melchisedec Ștefănescu”;
– Ziua Diplomației – având ca invitați delegații străine din orașe cu care Municipiul Roman are relații de colaborare și înfrățire;
– Gala Excelenței în Educație – festivitatea de premiere a echipelor desemnate de fiecare unitate de învățământ preuniversitar de stat din municipiul Roman ai căror elevi și profesori coordonatori au realizat un proiect sau o activitate extracurriculară în timpul anului școlar, selectată de către conducerea unității de învățământ ca fiind reprezentativă și de impact la nivel educațional, cultural, artistic, sportiv sau social;
– Gala Excelenței Romașcane – festivitatea de premiere a unor personalități romașcane;
– Spectacole de teatru pentru copii și pentru adulți, susținute de artiști profesioniști;
– Manifestări cultural-artistice în cadrul „Serii «Sergiu Celibidache»” – spectacole de gală cu laureații olimpiadelor și concursurilor naționale de muzică clasică, profesori și foști absolvenți ai Școlii de Artă „Sergiu Celibidache”;
– Organizarea Concursului „Speranță pentru mâine”, pentru elevii liceelor romașcane, la Biblioteca Municipală „George Radu Melidon” Roman;
– Manifestări organizate la Muzeul de Istorie, Muzeul de Științe Naturale, Muzeul de Artă din Roman, Casa Hogaș;
– Show Sportiv „Ziua Campionilor”, organizat în Piața „Roman-Vodă”;
– Competiții sportive „Cupa Municipiului Roman 2022”, organizate cu sprijinul CSM Roman;
– Spectacol de talente locale în Piața Roman-Vodă, unde vor evolua tineri interpreți din unitățile de învățământ romașcane și de la cluburile de muzică și de dans din municipiul Roman, care s-au remarcat în concursurile locale și naționale;
– Organizarea „Festivalului Tradițional al Meșteșugarilor” și a Parcului de distracții, în Piața „Roman-Vodă”, precum și spectacole muzicale, în perioada 18-22 mai 2022, unde vor evolua artiști profesioniști de muzică populară și ușoară precum și talente locale (numele formațiilor care vor concerta în acest an la Roman urmează a fi anunțate de municipalitate în perioada următoare);
– Inaugurări statui și obiective finalizate;
– Festivalul iubitorilor de câini”, ediția I – 21-22 mai 2022, în Complexul Sportiv și de Agrement „Moldova” (Ștrandul Municipal), organizat în colaborare cu Asociația „Rareș-Marian” Roman. În acest cadru vor avea loc concursuri canine de frumusețe, concursuri canine de abilități cu câinii, demonstrații cu câini profesioniști. În cadrul festivalului, vor fi amenajate zone pentru concursurile canine, delimitate cu garduri separatoare, precum și un spațiu dedicat copiilor și tuturor persoanelor neimplicate direct în evenimentul sportiv, printr-un complex de mini-poligoane sportive (escaladă, tir cu arcul fotbal, dans, baschet) și activități artistice destinate tuturor.

În cadrul ședinței de consiliu local, viceprimarul Radu Samson a propus ca în cadrul „Festivalul iubitorilor de câini” să fie organizat și un eveniment de adopții de câini, cu participarea reprezentanților Direcției Municipal Locato, solicitare care urmează a fi luată în discuție, după cum a precizat primarul Leonard Achiriloaei.

Sume mai mari decât în anii anteriori

Conform proiectului aflat pe ordinea de zi a ședinței de îndată a Consiliului Local de joi, proiect aprobat în unanimitate de consilierii prezenți la ședință, pentru Zilele Municipiului Roman din acest an a fost alocată suma maximă de 250.700 de lei. În cadrul ședinței, primarul Leonard Achiriloaei a precizat că premiile în bani acordate în acest an elevilor și profesorilor, în cadrul Galei Excelenței în Educație, au fost majorate.

Ultimele ediții ale manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Roman organizate în format extins înainte de pandemie, din 2019 și 2018, au costat în jur de 150.000 de lei. În 2018, din bugetul local al orașului s-a alocat suma maximă de 145.000 de lei, fiind cheltuită doar suma de 96.271,91 de lei (cea mai mare parte a sumei pentru pentru premierile elevilor și profesorilor din unitățile de învățământ romașcane), însă Consiliul Județean a participat la cheltuieli cu suma de 50.000 de lei. În 2019, s-a alocat prin hotărâre de consiliul local pentru Zilele Municipiului Roman tot suma maximă de 145.000 de lei, din care s-au cheltuit în final 135.670,48 lei.

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0