HomeEducatie

Proba la care nimeni nu pică BAC-ul

Prima probă a bacalaureatului a continuat fără emoții prea mari pentru candidați, cu atît mai mult cu cît în metodologia de examen nu există varianta respins.

 

Nu ne-am confruntat niciodată cu această situație. Un elev ar putea să nu primească nici măcar calificativul cel mai slab, de nivel mediu, doar dacă refuză să răspundă„, a spus profesoara Magdalena Anechitei, membru în comisia de examen de la Colegiul Național „Roman-Vodă”.

Candidații participanți la proba de evaluare a competențelor de comunicare în limba română pot obține la finele evaluării certificate de competențe de nivel mediu, avansat sau experimentat. Cerințele sînt asemănătoare la toate biletele: de identificat stilul funcțional, cui se adresează textul, de enunțat un potențial receptor al textului și de exprimat propria opinie despre o idee formulată în text. „Pentru a obține calificativul minim, elevii trebuie să cunoască noțiuni de teorie literară și comunicare care să le permită să recunoască stilul unui text, registrul în care acesta este redactat, intenția cu care textul a fost realizat. În funcție de argumentele cu care vine candidatul, de prezentarea succintă sau detaliată pe care o face în fața comisiei, de modul în care își justifică argumentele și, nu în ultimul rînd, de limbajul pe care îl folosește, el poate obține calificativul de utilizator avansat sau utilizator experimentat„, a spus profesoara Magdalena Anechitei, care a adăugat că subiectele propuse pentru acest an au variat de la texte foarte ușoare, cu un mesaj ușor de decriptat, pînă la texte mai dificile, venind din domeniul filosofiei.

Membrii comisiilor de examen susțin că, în lipsa unor note, elevii nu sînt prea motivați pentru această probă. Certificatul de competențe de comunicare în limba română nu este apreciat ca util de către absolvenți. Un calificativ bun obținut la această probă ar putea reprezenta o „bilă albă” pentru elevii care aleg facultăți din domeniul comunicării, într-o eventuală departajare în situația mediilor egale de admitere sau în cazul celor care se angajează, după terminarea liceului, pe un post care presupune comunicarea.

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • Îmi dați și mie poza la rezoluția originală ? Nu de alta, dar vreau să am și eu o amintire de la bac:))