Două dintre mașinile din parcul auto al Primăriei municipiului Roman vor fi vândute. La achiziționare, acestea erau considerate autoturisme de lux, fiind utilizate de-a lungul anilor de fostul primar Dan Cărpușor, de viceprimarii în funcție sau de city-manager. Fostul primar Laurențiu Leoreanu și actualul primar Lucian Micu au folosit mașina marca Volkswagen Passat, preluată de la societatea AcvaServ când aceasta a intrat în reorganizare.
Vânzarea celor două autoturisme trebuie aprobată de consilierii locali.
„Două dintre autoturismele aflate în proprietatea municipiului Roman se află într-un grad de uzură fizică și morală avansată, iar cheltuielile pentru întreținerea și reparația lor au devenit mult prea mari. De asemenea, unele repere de piese de schimb nu se mai fabrică pentru aceste autoturisme. Astfel, autoturismul marca Daewoo Leganza, este fabricat în anul 2002, având un rulaj de peste 316.000 de kilometri. Autoturismul marca Renault Laguna este fabricat în anul 2000, având un rulaj de peste 295.000 de kilometri. Precizăm faptul că ambele autoturisme au un consum ridicat de carburant, acesta fiind cuprins între 12,8 și 14,2 l/100 km, acestea fiind depășite și din punct de vedere a nivelului de poluare, având norma Euro 2. În urma evaluării acestor autoturisme, a rezultat o valoare de 1.160 euro (5.290 lei) pentru autoturismul marca Daewoo Leganza și o valoare de 1.360 euro (6.200 lei) pentru autoturismul marca Renault Laguna”, se arată în expunerea de motive înaintată consilierilor locali.
Autoturismul Renault Laguna a fost cumpărat în iunie 2001, costând municipalitatea circa 300 de milioane de lei vechi. Daewoo Leganza a fost cumpărat în iulie 2003, primarul de la acea vreme declarând că mașina a costat 600 de milioane de lei.











Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol