Joi, 21 septembrie, Prefectura Neamț a comunicat rezultatele controalelor asupra stațiilor GPL din județul Neamț, verificate în această lună după tragedia de la Crevedia. Primele rezultate ale verificărilor au fost prezentate la începutul acestei luni.
Astfel, echipa mixtă a efectuat controale stricte între 7 și 14 septembrie, focalizate pe stațiile de GPL (tip SKID). S-au realizat 30 de controale la diferiți operatori economici și s-au verificat opt mijloace de transport în trafic, care transportau combustibil GPL. Activitatea a trei stații care comercializează GPL a fost sistată: una în Tîrgu Neamț și două în Piatra Neamț. Au fost emise 26 de sancțiuni, dintre care 15 avertismente și 11 amenzi, în valoare totală de 28.500 de lei. Trei operatori economici, din Dumbrava Roșie, Roznov și Tîrgu Neamț, funcționau fără autorizație de construire pentru SKID-urile lor, iar primăriile respective au fost informate pentru a efectua controale și a aplica sancțiuni, dacă este cazul. S-a mai constatat că șase locații de lucru ale unor operatori economici nu dețin Acord de mediu.
15 stații GPL, din localitățile Roman, Bârgăuani, Valea Ursului, Săbăoani, Doljești, Gherăești, Făurei, Poienari, Bîra, Trifești și Secuieni, și-au reluat activitatea, după obținerea certificatelor necesare pentru instalații în mediu potențial exploziv, care erau expirate.
„Misiunea de control continuă. Echipa mixtă își va continua misiunea de control, având ca obiectiv consolidarea securității și conformității în domeniul transportului și comercializării GPL, pentru a asigura un mediu de afaceri legal și sigur pentru toți operatorii economici și consumatori”, a precizat prefectul județului Neamț, Adrian Niță.
Comentarii