Prefectul Adrian Niță: 19 stații GPL cu activitatea suspendată, în urma controalelor din ultima săptămână

HomeNeamt

Prefectul Adrian Niță: 19 stații GPL cu activitatea suspendată, în urma controalelor din ultima săptămână

În perioada 29 august – 6 septembrie, stațiile GPL din județul Neamț au fost verificate de o echipă mixtă de control, constituită prin ordinul prefectului Adrian Niță, în urma evenimentelor tragice survenite la Crevedia. Astfel, în această perioadă, au fost verificați 31 de operatori economici din județ, iar opt mijloace de transport care transportă combustibil GPL au fost controlate în trafic, a anunțat joi, 7 septembrie, prefectul Adrian Niță (foto).

Conform acestuia, în urma controlului, 19 stații care comercializează GPL au activitatea suspendată. Dintre acestea: 17 stații din Roman și din comunele Bârgăuani, Ion Creangă, Valea Ursului, Săbăoani, Doljești, Gherăești, Făurei, Poienari, Bîra, Trifești, Secuieni și Horia, din cauza lipsei sau expirării certificatelor de examinare pentru instalații în mediu potențial exploziv, fiind dispuse măsuri cu termene de remediere; o stație din Piatra Neamț, penalizată pentru nerespectarea distanțelor față de clădirile învecinate – s-a dispus măsura opririi stației SKID și golirea acesteia; o stație din comuna Horia, penalizată pentru nerespectarea distanțelor față de clădirile învecinate – s-a dispus măsura opririi stației SKID și golirea acesteia.

„Au fost aplicate 29 sancțiuni, dintre care 18 sunt avertismente și 11 amenzi. Stația GPL din comuna Horia a fost sancționată și pentru pierderea valabilității autorizației de securitate la incendiu. Două stații, una din Tîrgu Neamț și una din Crăcăoani nu au autorizație de construire, urmând a fi verificate și de reprezentanții celorlalte instituții. În paralel, am solicitat de la unitățile administrativ-teritoriale din județ toate documentele care au stat la baza autorizațiilor obținute de cele 81 de stații de distribuție a carburanților care își desfășoară activitatea pe raza județului Neamț. Menționăm că misiunea de control continuă și sunt instituții care încă nu au finalizat controlul la unii dintre cei 31 de agenți economici”, a declarat prefectul județului Neamț, Adrian Niță.

Comentarii

WORDPRESS: 1
  • LUCA IOSIF 4 săptămâni ago

    rastelele si platformele de comercializare a buteliilor cand vor fi controlate? sunt cazuri la sate cand riscam sa sarim in aer din cauza celor care vand butelii..