Luni, 11 ianuarie, odată cu reluarea cursurilor în unităţile de învăţământ, atât echipajele de poliţie rutieră, cât şi cele de ordine publică de pe raza municipiilor şi oraşelor au fost prezente în zona unităţilor de învăţământ, la intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor.
„Siguranţa în şcoli şi în zona acestora este o prioritate a Poliţiei Române, fapt pentru care, cu ocazia reluării cursurilor şcolare, în itinerariul de patrulare al echipajelor de poliţie sunt incluse şi zonele de acces în unităţile de învăţământ, tocmai pentru a asigura un climat de siguranţă publică pentru educaţia nemţeană. Pentru a avea, în continuare, un an şcolar în siguranţă şi ferit de evenimente neplăcute, vă recomandăm: în deplasarea către şi de la şcoală, respectaţi regulile de circulaţie şi nu alergaţi pe trecerile de pietoni; evitaţi zonele slab iluminate sau mai puţin circulate atunci când vă fixaţi un traseu pentru şcoală şi nu întârziaţi pe drum; alegeţi să parcurgeţi acest drum împreună cu alţi colegi, mai ales dacă la ieşirea de la ore este seară; evitaţi utilizarea telefonului mobil pe stradă. E de preferat să nu ascultaţi muzică la căşti atunci când vă deplasaţi pe drumurile publice, deoarece atenţia voastră este, astfel, mult diminuată. Totodată, nu vă afişaţi cu sume mari de bani sau bijuterii deosebite, pentru a nu atrage atenţia infractorilor. Nu acceptaţi compania unor persoane necunoscute şi nu primiţi nimic de la acestea, indiferent ce vă spun; nu vă implicaţi în altercaţii. Sunaţi la 112 dacă sunteţi în pericol sau martorul unei infracţiuni”, recomandă poliţiştii nemţeni.
Alte recomandări vizează comportamentul altor persoane, în interiorul şcolii.
„Alegeţi-vă cu grijă prietenii şi evitaţi compania celor violenţi şi obraznici; păstraţi-vă calmul când discutaţi în contradictoriu şi nu recurgeţi niciodată la violenţă pentru a vă impune părerile; solicitaţi sprijinul profesorilor atunci când sunteţi implicaţi într-o altercaţie sau sunteţi martorul unor violenţe verbale sau fizice; aveţi grijă de lucrurile personale şi de bunurile şcolii; în timpul pauzelor, nu părăsiţi incinta şcolii sau curtea unităţii de învăţământ; semnalaţi profesorilor prezenţa unor străini în şcoală sau în curte, mai ales dacă aceştia încearcă să atragă elevii în discuţii sau să le ofere vreun bun. Nimeni nu are dreptul să vă ameninţe sau să vă vorbească urât. Spuneţi-le imediat profesorilor sau părinţilor dacă vă simţiţi agresaţi în vreun fel”, mai spun oamenii legii.









Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol