Membrii Clubului „Impact” de la Colegiul Tehnic „Petru Poni” au organizat un concurs de karaoke și grafitti, pentru a le da colegilor talentați posibilitatea de a-și dezvolta abilitățile și de a se afirma.
Concursul „Arată că ești talentat” a fost coordonat de profesorii Mirela Crețu, Marius Micu și Dănuț Rusu, reunind 29 de participanți, 19 la secțiunea karaoke și zece la secțiunea grafitti.
La finalul concursului, care a însemnat multă distracție și pentru participanți și pentru public, au fost desemnați cîștigătorii. La secțiunea karaoke, cei mai buni au fost Daniela Grigoriu (locul I), Alexandra Chițimuș și Sergiu Ursache (locul II) și Monica Ciobanu (locul III), iar la secțiunea grafitti – Cosmin Sandu (locul I), Daniela Mihăeș, Attila Deak, Cosmin Irimia, Alexandru Enache (locul II). Juriul a fost alcătuit din profesoarele Gabriela Dascălu și Iolanda Deaconu, directori ai Colegiului Tehnic „Petru Poni”, profesorii Mirela Crețu, Marius Michiu și Dănuț Rusu, și Ștefana Barcan, președinta Consiliului Școlar al Elevilor. Lucrările realizate în cadrul secțiunii grafitti pot fi văzute în curtea Colegiului Tehnic „Petru Poni”.
„Programul IMPACT (Implicare, Motivare, Acțiune, Comunitate, Tineri) face parte din Fundația Noi Orizonturi (FNO), înființată în anul 2000. Rolul acestei organizații non-guvernamentale este de a promova modele de educație prin experiența de calitate, dezvoltînd abilități de viață în rîndul tinerilor ca o strategie de dezvoltare durabilă a societății. Rețeaua IMPACT numără 160 de cluburi și este cea mai mare mișcare de tineret în domeniul cetățeniei active din România, cu peste 3.600 de membri și peste 520 de lideri de club voluntari (80% profesori, studenți, preoți, asistenți sociali). IMPACT îi ajută pe tineri să devină agenți ai schimbării, capabili să-și transforme propria viață și comunitatea în care trăiesc în mod pozitiv„, a spus profesorul Marius Michiu.





Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol