Roman, Neamț
Căutare site

Și-a dat foc la casă. Hoți de fier vechi. Pescari întorși din drum

Victima a plecat, șoferul are dosar penal

 

A provocat un accident, dar, pentru că victima a plecat acasă, și-a continuat drumul. Acest lucru s-a terminat cu întocmirea de dosar penal pentru șofer. Totul s-a întîmplat în dimineața de 19 martie, în jurul orei 9.30, pe strada Vlad Țepeș, din municipiul Roman. Mihai A., în vîrstă de 28 de ani, conducea un autoturism pe strada menționată. La un moment dat a efectuat manevra de mers înapoi, fără a se asigura corespunzător, și a accidentat-o pe Maria A., în vîrstă de 55 de ani, din Roman, care circula necorespunzător pe partea carosabilă. După producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei, iar victima s-a deplasat la domiciliu. În jurul orei 10.30, femeia accidentată s-a prezentat la Spitalul de Urgență Roman, care, în jurul orei 11.30, a sesizat Poliția municipiului Roman.

Victima a fost diagnosticată cu traumatism la genunchiul stîng și fractură de rotulă stînga. Conducătorul auto a fost identificat și depistat de polițiști în jurul orei 13.30. În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală gravă din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

 

Pescari întorși din drum

 

În ziua de 19 martie, în jurul orei 16.20, polițiști din cadrul Secției nr. 7 Poliție Rurală Roman i-au depistat pe Valentin B., de 34 de ani, și Iosif L., de 34 de ani, ambii din comuna Sagna, care transportau pe biciclete cîte o plasă de pescuit de tip setcă avînd fir monofilament, pe care intenționau să le folosească la pescuit în rîul Siret, pe raza comunei Sagna. Plasele au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de deținere de către persoane neautorizate a unor unelte de pescuit.

 

Hoți de fier vechi, prinși în vagoane

 

În data de 16 martie, în jurul orei 15.45, polițiști din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Roman au depistat, în triajul Stației CFR Roman, nouă persoane care au pătruns fără drept în zona de siguranță feroviară și au urcat în mai multe vagoane de marfă cu scopul de a sustrage bunuri din interiorul vagoanelor.

Polițiștii au identificat respectivele persoane ca fiind: Marius J., de 20 de ani, Cristian U., de 34 de ani, Dănuț M., de 31 de ani, Costel S., de 25 de ani, Vasile T., de 22 de ani, Ciprian I., de 27 de ani, Ionel M., de 27 de ani, toți din municipiul Roman, Costel B., de 25 de ani și Constantin I., de 32 de ani, ambii din comuna Sagna. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că suspecții au urcat în vagoanele de marfă cu scopul de a sustrage fier vechi, întrucît au observat în acestea capete de țeavă. Asupra bărbaților a fost găsită cantitatea de 100 kilograme de fier vechi.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvîrșirii infracțiunilor de pătrundere fără drept în zona de siguranță feroviară și sustragere de bunuri din vagoane aflate în compunerea unui tren ce urmează a fi pus în circulație.

 

Și-a dat foc la casă

 

Luni, la prînz, în comuna Sagna, pompierii de la Detașamentul de Pompieri Roman au intervenit pentru a stinge focul ce cuprinsese o anexă gospodărească a unei locuințe. Apelul la 112 a venit din partea unei femei, care anunța că soțul ei a dat foc la bucătăria de vară. Pompierii, deși au ajuns destul de repede la fața locului, nu au mai putut face mare lucru, toate bunurile din anexă find distruse de flăcări. Atitudinea bărbatului, determinată de starea sa bahică, a fost una rar întîlnită de pompieri. Omul a fost ostil cu pompierii, amenințînd că o va denunța pe soția sa, din cauză că aceasta a sunat la 112. După incendiu, reprezentanții Primăriei din Sagna au vrut să stea de vorbă cu bărbatul pentru a-i acorda un ajutor, dar acesta i-a alungat, făcînd un scandal monstru. De altfel, cei doi soți sînt cunoscuți în comună pentru certurile și scandalurile pe care le provoacă, mai ales din cauză că amîndoi sînt consumatori fideli de băuturi alcoolice.

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.