Accident pe Aleea Revoluției
Sâmbătă, 9 mai, la ora 18.45, polițiștii rutieri din Roman au fost sesizați despre faptul că pe Aleea Revoluţiei s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane. Din primele cercetări reiese că un romașcan, de 30 de ani, care conducea un autoturism pe Aleea Revoluţiei, către strada Mihai Viteazu, ar fi ocolit prin stânga un pieton, respectiv un bărbat de 39 de ani, care se deplasa pe partea carosabilă în acelaşi sens de mers cu autoturismul, pe care l-a acroşat și l-a rănit ușor.
În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea vinovăţiei în producerea accidentului.
Cinci tone de fân au ars într-o clipă la Stejaru
Sâmbătă, la ora 13:00, Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ a fost anunţat că a izbucnit un incendiu la o gospodărie din satul Stejaru, comuna Ion Creangă. La locul indicat s-au deplasat 13 pompieri din cadrul Detaşamentului Roman, cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, şi o ambulanţă SMURD. La sosirea militarilor, incendiul cuprindea saivanul din gospodărie şi fânul din apropiere, existând riscul extinderii către locuinţă. Fiul proprietarului, în vârstă de 16 ani, a suferit un atac de panică şi a fost asistat de paramedici, fără a fi transportat la spital. Pompierii au protejat locuinţa şi au stins incendiul, după operaţiuni ce au durat aproape o oră şi jumătate. În urma evenimentului, au ars adăpostul de animale, pe o suprafaţă de aproximativ 20 de metri pătrați şi o cantitate de aproximativ cinci tone de fân. Cauza probabilă a incendiului a fost jarul purtat de vânt de la un foc de curăţenie care a căzut pe materialele combustibile.
Foc pus intenționat în magazia cu lemne
Duminică, 10 mai, la ora 00:30, Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ a fost anunţat că a izbucnit un incendiu la o gospodărie din comuna Bahna. La locul indicat s-au deplasat un ofiţer şi opt subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, şi o ambulanţă SMURD. La sosirea militarilor, ardeau magazia, lemnele din interiorul acesteia şi o porţiune de gard. Paramedicii au acordat primul ajutor calificat unei femei, în vârstă de 58 de ani, care a suferit un atac de panică, fără să o transporte la spital. Pompierii au lichidat incendiul, în limitele găsite, după operaţiuni ce au durat aproximativ o oră şi jumătate. În urma evenimentului, au ars magazia construită din lemn, pe o suprafaţă de 30 de metri pătrați, aproximativ cinci tone lemne de foc şi 20 de metri de gard. Pompierii susțin că, cel mai probabil, focul a fost pus intenționat de cineva.







Comentarii 0
Discuția cititorilor despre acest articol