Parcarea etajată de la Piaţa Centrală, gratuită până pe 15 iulie

HomeSocial

Parcarea etajată de la Piaţa Centrală, gratuită până pe 15 iulie

 

parcare etajata piata Centrala 14Inaugurată în urmă cu o lună, parcarea etajată de la Piaţa Centrală a fost utilizată de un număr semnificativ de romaşcani, dar pentru toată această perioadă accesul s-a făcut în mod gratuit. Iniţial, primarul Laurenţiu Leoreanu a anunţat că parcarea va fi gratuită până pe 1 iulie, însă în această săptămână s-a decis prelungirea termenului până pe 15 iulie. Motivul, spun autorităţile, este acela că romaşcanii nu s-au obişnuit deocamdată cu sistemul de acces, cu bariere, preluare de tichet şi achitare automată a sumei la plecare.

Parcarea are 49 de locuri, din care 23 la etaj, şi a costat aproape 1,2 milioane de lei. Parcarea are două rampe de acces: dinspre strada Sucedava – urcare şi înspre Aprodu Arbore – coborâre, fiind prevăzută cu o scară metalică pentru acces pietonal la etaj. Cele două rampe au, la intrare şi ieşire, sistem automat de bariere, cu taxare şi citire automată.

După ce vor trece şi aceste două săptămâni de acomodare, romaşcanii vor avea de achitat o taxă de un leu pe oră pentru parcare, de la ora 8.00 la ora 17.00, iar în restul intervalului parcarea va putea fi utilizată şi de locatarii din zonă, în mod gratuit. Parcarea este dotată cu afişaj electronic, ce va permite să se ştie câte locuri libere mai sunt disponibile.

 

Comentarii

WORDPRESS: 0