Ore inedite prin grădinile Europei

Profesoara Valentina Ioniță (foto) a participat la un curs de formare care presupune dezvoltarea abilităților elevilor și profesorilor având ca punct de plecare grădina.

 

 

Valentina Ioniță, profesor de limba franceză la Colegiul Tehnic „Petru Poni”, s-a numărat printre participanții la un curs de formare deosebit: „Grădina – monument viu”. Un curs deschis profesorilor de orice disciplină, care are drept scop crearea unor punți interdisciplinare și interculturale plecând de la o structură comună, grădina. Cea mai mare parte a cursurilor s-a desfășurat în Grădina Reședinței Universitare „Carmen Victoria” și în Biblioteca Reședinței Universitare din Granada, Spania.

Activitățile au fost deosebit de interesante, s-au creat texte, plecând de la cuvinte cheie alese după inspirația dată de natură, de arbori, de apa din grădină, texte ce au permis realizarea interculturalității și dezvoltarea comunicării în franceză, dar și în italiană, spaniolă, română și greacă, facilitând multilingvismul. Grădina «Carmen Victoria» s-a transformat într-un loc de exprimare, prin cuvinte și gesturi, recitări de texte și interpretări de scenete. Am învățat să folosesc un instrument de lucru deosebit, carnetul de grădină, care, plecând de la fotografii sau texte, îmi dă posibilitatea să dezvolt comunicarea, cu ajutorul elevilor„, a spus profesoara Valentina Ioniță.

Pe lângă atelierele de lucru variate, care au îmbinat tehnologia modernă cu metode clasice, cursul a prevăzut și vizite la grădini celebre din Spania, care pot constitui oricând subiect de discuție.
Am vizitat Grădinile Generalife, celebrul Palat Alhambra, Palatul arab și grădina sultanului, grădinile arabo-hispanice, am vizitat cartierul Albaycine și am participat la conferința susținută de directorul Grădinii Botanice, la care au fost prezentate istoricul grădinilor din Granada și transformările lor de-a lungul anilor, însoțite de imagini video. Deși am participat, până acum, de patru ori la cursuri de formare în spațiul european, a fost pentru prima dată când am accesat un curs de formare generală, interdisciplinar. Experiența este deosebită. Toți profesorii ar trebui să treacă, măcar o dată, printr-o asemenea experiență„, a spus profesoara Valentina Ioniță.


COMENTARII

WORDPRESS: 1
  • pal cristina 7 ani

    Va felicit doamna profesoara si va doresc multa sanatate!