„Opriţi planeta, vreau… s-o bîrfesc!”

HomeGaleriile Gheorghe A. M. Ciobanu

„Opriţi planeta, vreau… s-o bîrfesc!”

 

ciobanu gheorghe am 03Noul volum de poeme al autorului nemţean Ion Cârnu – „Odă clasicilor englezi duşi la maculatură” – apelează la un „bisturiu” critic de o penetrabilitate mai profundă, care taie, curajos şi comentativ, în cangrenele respingătoare ale organismului social contemporan, folosindu-se, pentru aşa ceva, ţesătura complexă a unor „mănuşi” intelectuale, prea puţin „sterilizate”. E o „suita brevis” de „of”-uri amare, o revoltă pluribaricadistă, un caragialianism tragic, toate conducînd la impresia unei metamorfoze poetice, în urma căreia concentrica „Țiganiadă” devine, din mers, o „Humaniadă”.

Parcurgînd pagină după pagină, rămînem, din ce în ce mai mult, convinşi că structurarea, aşa numitelor, poeme, în subdiviziuni de gîndire are la bază nu atît o motivaţie lirică, versificantă, cît una psihologică, izvorîtă dintr-o amărăciune omenească, spontan şi sinceră care, pînă să se reverse din plin şi să se transforme în „pumni”, apasă pe suflet şi sacadează cursivitatea unor gînduri. Chiar şi răbufnirea, de prim strigăt, ce a condus la alcătuirea unor titluri saturate de ironie şi spuse „pe şleau”, ne îndeamnă să considerăm volumul nu ca pe o aşezare în trepte a cîtorva „poeme” poetice, ci ca o răsturnare de „poame” amare, căzute în noaptea unei repetate neîmpăcări.

De la început, te întîmpină ipostaza unor radicale extrapolări între foşcăiala de naturalism biologizant şi năzuinţa înspre o spiritualitate umană, terminate cu acea trăire duală, ce aminteşte de resemnarea forţată din finalul „Morţii căprioarei” a lui Labiş. Dacă în „Vile, bordeie, colibe şi covrigi” se merge de la caricaturizări directe, cu tematică de Hogarth şi aciditate de Muşatescu, într-un alt poem, „Suflarea nasului, tebeceul, bisericanii”, romantismul de odinioară al acestei afecţiuni pulmonare s-a transformat în clişeul rece şi panicard al unei radiografii neorealiste, făcută lumii contemporane.

De cîteva ori, – „Perfidia bîrfelii, etc.” sau „Șapte cărţi, etc.” – autorul recurge, tangenţial, la tehnica moralizatoare a fabulei, pentru a creiona imaginea unui azi incert, împletind, cu curaj, inventivitatea cîtorva fonetisme, cu zig-zag-ul subtil al corelaţiilor de semnificaţii. Și în „Cangrena sulemenelii şi datul cu var”, ca şi în „Slavă cafelei, otrăvii, bisturiului”, se adînceşte, dureros şi dur, prăpastia dintre puritatea devenirii în sine şi hidoşenia crescîndă a omului, dintre acel „Et in Arcadia ego” antic şi denumirea unui film al lui Lelouch: „Opriţi planeta, vreau să cobor!”. O dualitate zguduitoare care, prin spontaneitatea ironică din „Lupii la stînă”, devine un reportaj dureros, cu funcţie de „memento”, asupra unui posibil „Apocalips” naţional.

Suita poematică, în totalitatea ei, pendulează între realismul grotesc al lui Cranach – „O sectă-n tîrg sugrumă mahalaua” – şi idilismul nocturn, sensibil, dar şi efemer – „Și ce?”. Un „Sumar” aspru, cetăţenesc şi inteligent, plin de neîmpăcare şi însetat după omenesc, care se continuă, tot ca o expresie a unui baricadism ideatic şi pe ultima pagină a copertajului, cu poemul: „Îngeraşul cu cuc sau burghezia comunistă”. Și aici, o aceeaşi dualitate între năzuinţă şi realitate, ca şi o aceeaşi deziluzie faţă de un „ieri” searbăd şi un „azi”, întors pe dos. Dacă îi mai rămîne autorului o aşchie de speranţă, atunci aceasta se numeşte „mîine”, un viitor pe care îl doreşte să nu se mai repete absurdităţile de altădată: „Am vrea ca ruga noastră să fie mîntuire/ Și-o înălţare nouă, dar fără farisei”.

Creaţia recentă a poetului Cârnu emană din ea, într-o formă originală, un neiertător spirit de observaţie, o atitudine directă combativă, o strămoşească revoltă cetăţenească, dar şi un dureros „strigăt în pustiu”, toate aparţinînd, parcă, unui oştean care, de curînd, a fost „lăsat la vatră”. De acum e un om care, de vrea corectitudinea, e un singuratic, iar de vrea progresul, e un anacronic. E un baricadist, care nu mai crede în luptă şi un îndrăgostit de o Cetate, ale căror ziduri s-au dărîmat. Pentru poet, „Divina Commedia” şi-a răsturnat alcătuirea,”Infernul” trecînd în locul „Paradisului”, iar inscripţia dantescă de: „Lasciate ogni speranza” urmînd a fi, de acum, gravată la intrarea acestuia din urmă. Dar, pentru noi, autorul ne este un condei lucid, a cărui peniţă măiastră, astăzi desenează tranşee, iar mîine, în zori, dacă e cazul, devine scut.

de Gheorghe A.M. CIOBANU – text publicat în luna aprilie 2001

 

 

Comentarii

WORDPRESS: 0