Roman, Neamț
Căutare site

Oltchim a învins la scor HCM Roman

HCM Roman a disputat marți, 7 februarie, meciul restanță din prima etapă a returului campionatului Ligii Naționale feminine de handbal, cu Oltchim Rîmnicu Vîlcea. Așa cum era de așteptat, campioana a cîștigat partida, dar și la un scor mare, 39-22 (18-11).

 

 

Partida a fost dominată de la un capăt la celălalt de echipa vîlceană, în timp ce formația romașcană, antrenată de Corneliu Bădulescu, s-a preocupat de limitarea, pe cît posibil, a diferenței de scor, dar și de folosirea acestui prilej pentru a pregăti meciul din etapa viitoare cu Universitatea Jolidon Cluj.

Formația gazdă s-a instalat la conducere încă din start, 1-0, 3-1, după care avantajul s-a mărit treptat, fără a ieși din comun, conform estimărilor. În prima parte a jocului, cea mai mare diferență de scor a fost în minutul 20, 13-4, după care HCM Roman a redus la șapte goluri și a păstrat distanța pînă la pauză, 18-11. La reluare, Oltchim a mărit ritmul și, după 13 minute, și-a dublat avantajul consemnat la pauză, 29-15. După o scurtă perioadă în care Romanul a mai redus din scor, 31-19 (min. 47), Oltchimul nu și-a menajat deloc partenera de întrecere și a înscris fără milă, încheind cu 39-22, după ce, în tur, a avut nevoie de ajutor pentru a se impune, la limită.

Și, pentru că meciul următor al HCM-ului, cel cu Universitatea Cluj, de pe teren propriu, a fost amînat cu patru zile, pînă în 15 februarie, antrenorul Corneliu Bădulescu a trimis la joc și o parte dintre titularele obișnuite pe care își propusese să le menajeze. Totuși, nu a jucat Iuganu, iar Horobeț a evoluat mai puțin, în vreme ce Stoleru a fost una dintre jucătoarele de bază.

Oltchim: Knezovic, Tolnai, Smedescu – Farcău (7 goluri), Fiera (6), Vizitiu (5), Brădeanu (4), Băbeanu (4), Ardean (4), Vetkova (3), Curea (2), Nechita (2), Chirilă (2), Manea. Antrenor: Radu Voina.

HCM Roman: Polocoșer, Vișan – Garipova (8, 4 din 7 metri), Stoleru (7), Gherman (4), Palimariu (2), Agrigoroaei (1), Cricleviț, Horobeț, Hamciuc. Formația romașcană a beneficiat de șapte aruncări de la 7 metri, din care au fost transformate patru.

În urma înfrîngerii severe, golaverajul HCM Roman a fost serios afectat, ceea ce a dus și la coborîrea cu un loc în clasament.

Altfel, într-o partidă devans, disputată tot marți, HC Zalău a învins la Deva cu 22-15.

 

 

Clasament

1 Oltchim             13      13      0        0        459-312      26

2 Zalău 15 11 1 3 395-319 23

3 Galați 13 9 1 3 344-305 19

4 Cluj 13 9 1 3 377-350 19

5 Brăila 13 8 1 4 352-332 17

6 Brașov 14 8 0 6 375-353 16

7 București 13 5 1 7 352-374 11

8 Roman 14 5 1 8 349-383 11

9 Baia Mare 14 5 1 8 351-407 11

10 Ploiești 14 4 1 9 367-392 9

11 Constanța 12 4 1 7 301-333 9

12 Deva 15 3 2 10 345-393 8

13 Bacău 13 3 1 9 327-380 7

14 Craiova           14      2        0        14      304-365      4

Comentarii 0

Discuția cititorilor despre acest articol

Adaugă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii.